MENIU

Sediul PNL Neamț, SPART și VANDALIZAT în prima zi de campanie electorală

Sediul PNL Neamț a fost spart Foto: Stiri-Neamt.ro

Sediul filialei PNL Neamț a fost spart chiar în prima zi a campaniei electorale pentru alegerile locale din 27 septembrie. Președintele PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Neamț, transmite că nu este intimidat de acest incident și așteaptă concluziile anchetei. Potrivit unor surse, autorii ar fi chiar adversarii lor politici - social-democrații. 

 

Sediul PNL din Piatra Neamț a fost spart în noaptea de miercuri spre joi, relatează presa locală. Potrivit primelor informații, ancheta este în desfășurare și încă nu s-a stabilit dacă și ce anume s-ar fi furat din sediul vandalizat.

Este a treia oară, în ultimii șase ani, când sediul PNL este spart în perioada electorală. Potrivit unor surse, spargerea sediului PNL din Piatra Neamț ar fi fost pusă la cale chiar de contracandidații social-democrați.

Președintele PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc, candidatul PNL la președinția CJ Neamț, a transmis într-un mesaj pe Facebook, că „nu este prima dată când adversarii politici recurg la astfel de metode”, dar nu liberalii nu vor fi intimidați.

„Am mai spus-o și o repet: PNL vrea o competiție electorală corectă!

Este ridicol ce am găsit în această dimineață la sediul PNL Neamț. Din păcate nu este prima dată când adversarii politici recurg la astfel de metode, rupte din manualele comuniste. La fel ca în 2014 sau în 2016, se pare că i-am deranjat foarte tare pe contracandidați prin declarațiile și acțiunile noastre. Dacă așa vor să dea startul campaniei electorale, înseamnă că greul abia începe și ne vom pregăti pentru cele mai abjecte atacuri.

Ne scârbește acest mod de a face politică, însă nu ne vom lăsa intimidați. Nemțenii sunt mai deștepți decât își imaginează unii politicieni, înțeleg astfel de derapaje și le sancționează la vot!

#alegericorecte”, a scris Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț și candidat la CJ Neamț, pe pagina de Facebook.