MENIU

Sectorul IT și serviciile duc greul creșterii economice

<p>Creșterea economică din 2017</p>

INS a confirmat, marţi, estimările publicate la jumătatea lunii noiembrie privind creşterea produsului intern brut (PIB) de 4,4% din trimestrul a treilea al acestui an. Economia a fost susţinută în primele nouă luni ale acestui an în principal de consum, aşa cum estimau toţi analiştii. Sectorul IT-comunicaţii şi serviciile au susţinut cel mai mult economia în perioada iulie-septembrie.

Economia României a crescut cu 4,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, iar faţă de trimestrul anterior cu 0,6%, în timp ce avansul pe primele nouă luni a fost de 4,9%.

Datele arată o temperare semnificativă a creşterii economice faţă de trimestrul al doilea, când produsul intern brut al României a crescut cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 1,5% faţă de trimestrul precedent.

Analiştii se aşteaptau la o încetinire a creşterii economice în trimestrul al treilea, după rezultatele peste estimări din trimestrul al doilea.

INS a publicat marţi şi detalii privind evoluţia sectoarelor economice, care arată că, în trimestrul al treilea, două sectoare au avut o contribuţie determinantă la creşterea economică.

Astfel, activitatea din sectorul informaţii şi comunicaţii a crescut cu 15,1% faţă de trimestrul al treilea din 2015, iar activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport au urcat cu 7,8%.

Statisticile oficiale arată, însă, că toate sectoarele economiei au fost pe plus în trimestrul al treilea, cele mai mici rate de creştere faţă de trimestrul III din 2015 fiind înregistrate în activităţi de spectacole şi reparaţii de produse de uz casnic (+0,2%) şi tranzacţii imobiliare (+0,6%).

Mai multe articole despre:
IT servicii creştere economică