MENIU

„Secția care nu există” - locul unde pacienții aflați pe dializă, infectați și cu COVID-19, primesc o nouă șansă la viață

Pacienți tratați de Covid în spital

Bolnavii de COVID-19 care necesită îngrijiri de specialitate își găsesc salvarea la Spitalul Parhon din Iași. Acolo există de anul trecut o „zonă roşie”, sau cum îi spun medicii din spital, "Secţia care nu există". În secţie sunt tratați pacienți cu boli renale sau urologice, unii care fac dializă și de 15 ani, relatează Realitatea Plus.  

„Secția care nu există” împlinește în luna mai un an. Medicii îi spun așa fiindcă, la deschiderea ei, noțiunea de „zonă roșie” nu exista în ordinele Ministerului Sănătății. 

Medicii Spitalului Parhon s-au adaptat situaţiei. Echipaţi cu combinezon, botoși, mănuși, două rânduri de măști și o vizieră - aşa pătrund în secţie echipele special create prin colaborare cu un infecționist.

Pacienţii care intră în zona roşie a spitalului sunt oameni care au nevoie de tratament ajustat în permanență, în primul rând pentru boala renală și apoi pentru COVID-19.

"Este o zona în care am putea să tratăm 10-12 pacienți, dar sunt extrem de fragili. Unii fac dializa de 10-15 ani, cu mobilitate limitată", povestște un medic.  

În prima rezervă din zona roșie este internat un bătrân trecut de 70 de ani. Dacă acesta ar fi fost trimis, conform protocolului, la un spital suport-COVID, risca să îşi piardă un rinichi.

"A avut nevoie de dializă la început (...) după care rinichii au repornit și acum funcția rinichiului este normal", a mai spus medicul.