MENIU

Secret dezvăluit! Guvernul va interzice creşterea porcilor în gospodării!?!

Givernul ar fi decis, de la sfârşitul lunii august, interzicerea creşterii porcilor în anumite gospăpdîrii individuale, însă ţine informaţia ascunsă, susţine portalul agrointel.ro.

Potrivit unur documente intrate în posesia agrointel.ro, printre măsurile adoptate îb cadrul Grupului Naţional de Experţi în combaterea pestei porcine de află sacrificarea controlată a porcilor din gospodării și apoi interzicerea repopulării.

Măsurile adoptate pe 29 august fac obiectul unui document ce are statut de ”nesecret”, dar cu toate acestea au fost ținute sub secret și nu au fost popularizate la nivel național.

Încă de când au apărut primele focare de Pestă Porcină Africană în fermele comerciale, îs-a vorbit despre o eventuală interzicere a creșterii porcilor în gospodării.

Vezi documentul in facsimill AICI. (sursă agrointel.ro)

Argumentul suprem a fost acela că îla nivel individual nu se respectă norme de biosecuritate.

Pe de altă parte, agrointel.ro atrage atenţia că autorităţile aua acţionat cu exces de zel şi au sacrificat animale în urma simplelor bănuieli, fără confirmări de laborator. De altfel, chiar în Mededinţi, judeţul natal al lui Petre Daea, aproape 50 de porci au fost sacrificaţi în regim de urgenţă, însă analizele nu au conformat suspiciunea de pestă porcină. 

Potrivit celui mai proapărt bilanţ, din 7 septembrie, numărul porcilor omorâți a ajuns la 183.613 de capete dintre care 53.661 de porci din gospodăriile populației.

Mai multe articole despre:
pesta porcină Petre Daea porcilor