Se întorc românii din vacanța de 1 Mai. Vama Giurgiu, blocată. Se așteaptă cel puțin o oră la coadă
Românii au luat cu asalt punctele de intrare în țară, odată cu întoarcerea din minivacanța de 1 Mai. În Vama Giurgiu, timpii de așteptare în coloană depășește o oră.
Traficul pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, se desfăşoară alternativ, pe o singură bandă din cauza lucrărilor de reparaţii la pod efectuate de partea bulgară, timpul de aşteptare la întoarcerea din minivacanţa de 1 Mai fiind de aproximativ 70 de minute, transmite Agerpres.
„Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu informează că traficul rutier pe Podul Prieteniei Giurgiu- Ruse se desfăşoară în continuare alternativ, pe o singură bandă, din cauza lucrărilor de reparaţii efectuate de partea bulgară. În contextul revenirii din minivacanţa de 1 Mai, se înregistrează valori ridicate de trafic, cu timp de aşteptare de aproximativ 60-70 de minute”, se arată, luni, într-un comunicat de presă al ITPF Giurgiu.
Pentru evitarea aglomeraţiei, autorităţile recomandă planificarea atentă a călătoriilor şi utilizarea unor rute alternative şi prin punctele de trecere a frontierei din judeţul Dolj: Calafat, Bechet şi din judeţul Teleorman: Zimnicea, Turnu Măgurele.