MENIU

Scumpiri de toamnă la ouă

Preţurile ouălor ar putea să crească din această toamnă. Potrivit crescătorilor de păsări, de luna viitoare, costurile de producţie vor fi mai mari, motiv pentru care este posibil ca preţurile să se mărească la poarta fermelor cu până la o treime. Vestea nu e tocmai bună, în condiţiile în care consumul de ouă este din ce în ce mai mare.

Potrivit estimărilor crescătorilor de păsări, scumpirea se va simţi pe piaţă la începutul sezonului rece.

"Pentru perioada rece cu siguranţă că preţurile vor creşte ca urmare a majorării costurilor. Vor creşte cu 20 - 30%, exact cu cât au scăzut şi preţurile în perioada de primăvară - vară", a declarat Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări.

La începutul verii, crescătorii de păsări au ieftinit ouăle şi le-au vândut cu aproape 15 bani. Pe piaţă însă, preţul este dublu. Acest lucru nu îi împierdică însă pe români să mănânce din ce în ce mai multe ouă. Potrivit unui studiu al revistei Bunurilor de larg consum, anul trecut, producţia de ouă s-a ridicat la 5,8 miliarde de bucăţi, cu aproape 2% mai mult decât în 2005. Lunile de vârf pentru comercianţi sunt însă între octombrie şi martie. În perioada de vară vânzările scad chiar şi cu 30%.

Chiar dacă românii mănâncă din ce în ce mai multe ouă, în clasamentul european ţara noastră ocupă un loc codaş privind consumul de astfel de produse. Un român mănâncă aproximativ 200 de ouă pe an, în timp ce un olandez, de exemplu, ajunge la 450 de ouă.
Mai multe articole despre:
scumpiri ouă