MENIU

Schimbări în Sistemul Garanție-Returnare din România. Noi ambalaje ar putea fi introduse începând cu 2028

Noi ambalaje ar putea fi introduse în SGR.

Un proiect legislativ adoptat de Senat propune extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) pentru a include și ambalajele pentru oțet, borș și apă distilată. Proiectul urmează să ajungă la Camera Deputaților, care este for decizional. Conform inițiativei, începând cu 1 ianuarie 2028, sistemul se va aplica și ambalajelor primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal utilizate pentru comercializarea acestor produse.

Proiectul prevede, de asemenea, că de la aceeași dată va fi interzisă introducerea pe piață a produselor ambalate în astfel de recipiente dacă acestea nu sunt inscripționate conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 1074/2021 privind sistemul de garanție-returnare. Excepție vor face doar produsele aflate deja în stocurile producătorilor, distribuitorilor sau comercianților la data de 1 ianuarie 2028.

Noi ambalaje ar putea fi introduse în SGR începând din 2028

Inițiatorii susțin că extinderea sistemului reprezintă un pas necesar pentru consolidarea economiei circulare în România și pentru alinierea legislației naționale la noile cerințe ale Uniunii Europene. Prin valorificarea infrastructurii existente a SGR, proiectul urmărește reducerea utilizării ambalajelor de unică folosință, creșterea ratelor de returnare, reutilizare și reciclare, precum și introducerea unui mecanism eficient de trasabilitate pentru ambalajele reutilizabile.

În expunerea de motive se arată că măsura va fi implementată folosind infrastructura operațională deja existentă, fără a fi necesare structuri administrative noi și fără costuri suplimentare semnificative pentru autorități sau consumatori. Adaptările tehnice și procedurale vor fi stabilite ulterior prin acte normative subsecvente, folosind mecanismele deja funcționale ale sistemului.

Ce spun parlamentarii care au inițiat proiectul de lege

Parlamentarii susțin că proiectul nu afectează drepturile consumatorilor și va contribui la creșterea eficienței generale a sistemului. Totodată, acesta ar urma să asigure trasabilitatea completă a ambalajelor, de la introducerea pe piață până la reutilizare sau reciclare. Sistemul va rămâne simplu pentru consumatori, folosind aceleași puncte de returnare și aceleași reguli pentru rambursarea garanției.

Datele oficiale arată că, de la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare în România, au fost colectate peste 8,9 miliarde de ambalaje, iar aproximativ 647.000 de tone de materiale au ajuns la reciclatori. În luna ianuarie 2026 au fost colectate aproximativ 356 de milioane de ambalaje, comparativ cu circa 330 de milioane puse pe piață, ceea ce a dus la o rată de returnare de aproximativ 108%.

Mai multe articole despre:
SGR ambalaje sgr sistem garantie returnare