MENIU

Scene revoltătoare în jud. Bacău: minor bătut și amenințat de polițiști în secție

Scene revoltătoare în jud. Bacău: minor bătut și amenințat de polițiști în secție

Scandal uriaș la Poliția Bacău. Mai mulţi agenți de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii sunt acuzaţi că ar fi bătut și agresat verbal doi tineri pe care i-au adus la audieri. Cei doi fuseseră acuzați că ar fi furat 50 de euro. 

Agresiunile au fost înregistrate cu telefonul mobil de unul dintre tineri, iar totul s-ar fi întâmplat în secția de poliție, acolo unde băieții, în vârstă de 17, respectiv 20 de ani, au fost duşi la audieri. 

În înregistrare se aude cum politiștii înjură minorul, după care îl lovesc, iar acesta îi roagă pe polițiști să nu-l mai bată. De asemenea, și al doilea tânăr adus la audieri a acuzat polițiștii că l-au bătut și l-au ținut încătușat.

În plus, cei doi susțin faptul că nu li s-a permis să contacteze un avocat pentru a fi audiați în prezența acestuia.

Timp de aproape trei ore au fost agresați verbal și fizic cei doi.

Tâlharia s-a produs în octombrie, audierile au avut loc în luna noiembrie, dar înregistrarea audio a fost prezentată public abia acum de minor.

În urma apariţiei înregistrării, reprezentanții Poliției Bacău au declanşat o anchetă internă. 

 

Mai multe articole despre:
minor batut sectie sectie politie bacau