MENIU

Scandal și circ la un control ANPC pe litoral. Mâncare gătită pe asfalt, oamenii au înjurat inspectorii și au aruncat în ei cu alimente

Scandal și circ la un control ANPC pe litoral

Vineri seara, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a efectuat o acțiune de control asupra mai multor comercianți din Satul de Vacanță din Constanța, care s-a soldat cu un incident neplăcut. Potrivit declarațiilor președintelui ANPC, Horia Constantinescu, echipele de control au fost supuse unor insulte și agresiuni verbale, iar unul dintre comercianți a aruncat chiar cu alimente în comisarii instituției. 

ANPC a descoperit cu stupoare că în unele unități se gătea pe trotuar și că alimentele nu erau ţinute în condiții adecvate de temperatură.

“În Satul de Vacanţă a ieşit în această seară o întreagă revoluţie. Suntem deja la a patra acţiune de control din această vară, acţiune în cadrul căreia am arătat încă şi încă o dată, probabil de patru ori faptul că nu se poate găti ca la bâlci, nu se poate găti pe trotuar, nu putem pune doar un linoleum pe jos şi să ni se pară că acolo am amenajat o bucătărie. Spuneam inclusiv părinţilor care, din păcate, au hotărât că trebuie să cumpere mâncare copiilor, pentru că, culmea, nici noi nu gătim cu geamul închis, spuneau unele dintre mămici. Deci se poate găti clătita direct pe plită, direct pe trotuar, se poate păstra mâncarea la temperatura ambientală, cu toate că de cele mai multe ori carnea şi mai ales cea de porc, păstrată în condiţii improprii, reprezintă o bombă toxică”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.  

Șeful ANPC a menţionat că cei prinși cu nereguli au aruncat furioși cu mâncare şi i-au înjurat pe cei pe care îi controlau.  

“Spiritele s-au inflamat în momentul în care angajaţii unora dintre locaţiile oprite din nou temporar, repet, pentru a patra oară constatăm că există un întreg bâlci în Satul de Vacanţă, angajaţii acestor locaţii s-au amestecat prin mulţime şi au început să ne înjure, să arunce cu mâncare în noi şi în felul ăsta au angrenat şi opinia publică în tot ceea ce a urmat.

Vom continua acţiunile, rămânem fermi pe poziţia de a nu permite alimentaţie publică direct pe trotuar, cu toate că se pare că alte instituţii continuă să avizeze ceea ce noi oprim. Va trebui cu siguranţă, la un moment dat, lămurită întreaga situaţie.

Atât timp cât, în lumina unora, pentru a putea găti nu trebuie să ai nicio altă condiţie, ci doar să începi să țipi şi să urli, cu siguranţă, în cazul nostru, măsurile vor rămâne ferme, chit că le vom mai scrie de câteva ori. La un moment dat, lucrurile se vor înţelege în maniera în care trebuie”, a mai povestit Horia Constantinescu. 

Șeful ANPC a postat videoclipul pe pagina sa de Tik Tok, iar comentariul acestuia este unul grăitor:

„ În cadrul unei acțiuni de control lucrurile au degenerat din nou pentru că probabil o parte a societății se complace în ceea ce se pretinde a fi turism
Urlete țipete înjurături ce au culminat cu un tir de mâncare asupra colegilor mei și a mea
O parte a societății este bolnavă și încurajează tipul acesta de abordare și de comerț
Părinți ce își hrănesc copiii cu mâncare gătită pe trotuar și ne certau că luăm măsuri dure
Sunt aceeași părinți ce se tăvălesc pe jos că li s-au îmbolnăvit copiii și reclamă hotelurile la care stau sau restaurantele prin care au trecut la un moment dat
Sunt cei care ne apostrofează în mediul online că nu-l luăm măsurile care trebuie făcându-se că uită că sunt cei care încurajează acest tip de comerț
Angajații locațiilor închise s-au hotărât să dea tonul acestei revolte și ulterior au redeschis abuziv locația lor
Statul român este șchiop și are o mînă amputată pentru că alte autorități au trecut prin același loc și au sfătuit pe comercianți să nu respecte măsurile autorității noastre
În această confuzie vecină cu dementa administrativă își fac loc comercianții de rea credință alungând atât turiștii cât și bruma de comercianți de calitate rămasă
Singura noastră șansa celor care mai credem în țara asta este ca autoritățile să își facă treaba cu fermitate
Mă întreb în ce colț de lume poți înjura autoritățile de control să arunci cu tăvi și cu mâncare în ele și apoi să te hlizești la telefon”

 

@horiaconstantinescuanpc

În cadrul unei acțiuni de control lucrurile au degenerat din nou pentru că probabil o parte a societății se complace în ceea ce se pretinde a fi turism Urlete țipete înjurături ce au culminat cu un tir de mâncare asupra colegilor mei și a mea O parte a societății este bolnavă și încurajează tipul acesta de abordare și de comerț Părinți ce își hrănesc copiii cu mâncare gătită pe trotuar și ne certau că luăm măsuri dure Sunt aceeași părinți ce se tăvălesc pe jos că li s-au îmbolnăvit copiii și reclamă hotelurile la care stau sau restaurantele prin care au trecut la un moment dat Sunt cei care ne apostrofează în mediul online că nu-l luăm măsurile care trebuie făcându-se că uită că sunt cei care încurajează acest tip de comerț Angajații locațiilor închise s-au hotărât să dea tonul acestei revolte și ulterior au redeschis abuziv locația lor Statul român este șchiop și are o mînă amputată pentru că alte autorități au trecut prin același loc și au sfătuit pe comercianți să nu respecte măsurile autorității noastre În această confuzie vecină cu dementa administrativă își fac loc comercianții de rea credință alungând atât turiștii cât și bruma de comercianți de calitate rămasă Singura noastră șansa celor care mai credem în țara asta este ca autoritățile să își facă treaba cu fermitate Mă întreb în ce colț de lume poți înjura autoritățile de control să arunci cu tăvi și cu mâncare în ele și apoi să te hlizești la telefon

♬ original sound - Horia Constantinescu