MENIU

Scandal la Mangalia: un zid ridicat pe faleză blochează vederea spre mare. Primarul acuză: "Trucaje"

Este scandal la Mangalia, unde un zid ridicat pe faleză blochează vederea spre mare! Localnicii sunt şocaţi şi au cerut Primăriei stoparea proiectului. Primarul Radu Cristian susţine că imaginile care circulă pe Internet sunt trucate, iar peretele de beton, care măsoară acum un metru şi 65 de centimetri, va avea, de fapt, doar 80 de centimetri.

"Zidul discordiei' a apărut pe faleza din Mangalia în urmă cu două zile. Construcția se întinde pe o distanță de cel puțin 500 de metri și este ridicată în cadrul unui proiect european privind reabilitarea și modernizarea falezei Teilor.

Zidul are peste un metru și 65 de centimetri, iar cei care trec acum pe faleză nu pot vedea marea, ci doar griul peretelui de beton. Localnicii sunt foc și pară și îl acuză pe primarul Cristian Radu că “mutilează” fața Mangaliei cu un zid care nu își are locul pe faleza unui oraș turisti, scrie reporterntv.ro.

Sute de poze, comentarii și chiar o petiție online privind stoparea construcției au apărut pe Internet. Consilierii locali care au votat realizarea proiectului susțin că în fotografii acesta arăta cu totul altfel.

"Am fost în multe țări și nu am văzut un astfel de zid pe o faleză. Gardul va ajunge la nivelul pieptului meu. Am 1,87 metri, deci un copil sigur nu va vedea marea când se va plimba pe alee", a declarat Paul Foleanu, consilier local.

Primăria Mangalia are o explicație. Cristian Radu susține că zidul nu va avea o înălțime mai mare de 80 cm și că a fost impus de Uniunea Europeană pentru protecția celor care se vor plimba pe faleză.

"Este vorba despre un parapet. La sfârșitul proiectului, și vorbim de un proiect cu finanțare europeană, deci nu te poți abate, va avea 80 de centimetri", a susținut Cristian Radu, primarul Mangaliei.

'Aleea Teilor' este deja la al doilea scandal public. La sfârșitul anului trecut, Primăria Mangalia a pierdut finanțarea europeană a proiectului, după ce constructorii nu au fost capabili să finalizeze în termen lucrarea.

Sursa FOTO: ctnews.ro.

Mai multe articole despre:
zid Aleea Teilor primar mangalia zid mangalia