MENIU

Scandal în Parlament la moțiunea împotriva lui Cristian Ghinea: PSD amenință Puterea cu plângeri penale

Moțiune simplă Cristian Ghinea - INQUAM FOTO

A fost scandal uriaș în Parlament, după ce moțiunea simplă la adresa lui Cristian Ghinea a picat la vot. Social-democrații amenință cu plângeri penale și acuză coaliția că ar fi fraudat rezultatul votului. Pe de altă parte, reprezentanții puterii susțin că procedura a respectat regulamentul Camerei Deputaților, chiar dacă o parte dintre aleși au votat de acasă. 

Anunțul că moțiunea simplă la adresa lui Cristian Ghinea a picat a iscat un scandal uriaș în ședința de plen a Camerei Deputaților. Și asta pentru că mai mulți aleși ai puterii ar fi votat online, de pe tabletă, iar acest lucru încalcă regulamentul, susține opoziția.

„Degeaba va agățați de chichițe inventate domnii de la PSD”, a spus deputatul Ionul Moșteanu, în timp ce pe fundal erau huiduieli: hoți, hoți.
„Hoții strigă hoții”, a replicat Moșteanu.

„Vreau să se consemneze faptul că moțiunea a fost adoptată de plenul Camerei Deputaților. Colegii dvs chiulangii trebuia să fie în sală să îl susțină pe Ghinea”, a spus Alfred Simonis. 

Și George Simion a susținut că moțiunea a trecut: „Conform regulamentului Camerei Deputaților această moțiune simplă a trecut. Este abuz în serviciu”.

Reprezentanții coaliției susțin că procedura de vot a fost corectă.

„Singura situație in care s-a votat strict pe tableta a fost cea in perioada de urgentă. Motiunea a fost respinsă”, a spus Gabriel Andronache.

Social-democrații amenință că vor depune plângere penală pentru nerespectarea legii.

„Dvs va asumati incalcarea legii. PSD nu accepta, vom face ca cei care sunt vinovati sa plateasca”, a spus Simonis.

Moțiunea simplă la adresa ministrului Investițiilor și fondurilor europene a fost dezbătută luni. Ghinea a fost chemat de PSD pentru a da explicații legate de observațiile Comisiei Europene cu privire la planul prin care România încearcă să obțină de la UE 30 de miliarde de euro. 

Mai multe articole despre:
motiune scandal cristian ghinea