MENIU

Sărbătoarea zilei 13 august: Unul dintre cei mai mari ierarhi este prăznuit, astăzi, în Biserică

Unul dintre cei mai mari ierarhi este prăznuit, astăzi, în Biserică

Biserica Ortodoxă îl cinstește, miercuri, 13 august, pe Sfântul Tihon de Zadonsk, unul dintre marii ierarhi ai Bisericii Ruse din secolul al XVIII-lea, cunoscut pentru viața sa trăită în curățenie sufletească, rugăciune neîncetată, dar și pentru scrierile sale duhovnicești care îi ghidează și astăzi pe credincioși. 

Potrivit bisericii, Sfântul Tihon s-a născut în anul 1724, în Rusia, într-o familie creștină, iar la botez a primit numele de Timotei.

Tatăl său, diaconul Savelie Chirilov, a murit când Timotei era încă un copil, lăsând familia fără sprijin material. Din cauza sărăciei lucie cu care se confruntau, mama sa, Domnica, a fost cât pe ce să îl dea în grija unui vizitiu pentru a avea ce să mănânce. 

Cu toate acestea, tânărul Timotei și-a urmat chemarea spre învățătură și credință, absolvind seminarul în 1754, într-o perioadă în care curentele scolastice erau dominante. Timp de patru ani a fost profesor, iar în anul 1758, a ales viața monahală, primind numele Tihon.

Datorită calităților sale intelectuale, dar și duhovnicești, a fost numit arhimandrit și egumen al Mănăstirii Jelticov, apoi episcop-vicar al Novgorodului pentru un an. Din 1763 a devenit episcop de Voronej și Eletk, slujind patru ani și jumătate.

În această misiune, s-a remarcat prin lupta împotriva rătăcirilor de credință, dezvoltarea învățământului și pregătirea temeinică a clerului.

În anul 1769, monahul Tihon s-a retras la Mănăstirea Bogoroditk din Zadonsk, alegând viața de rugăciune și nevoință. Era adesea văzut cu chipul strălucind în extaz duhovnicesc, semn al unirii sale cu Dumnezeu.

Pe 13 august 1783, a trecut la cele veșnice, fiind înmormântat sub altarul mănăstirii. În 1861, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat, fiind și astăzi cinstit de credincioșii ortodocși din întreaga lume. 

Mai multe articole despre:
ierarh sarbatoare Biserica