MENIU

Sărbătoare, astăzi, pentru creştin-ortodocşi. Mari sfinţi sunt pomeniţi în calendar

Sărbătoare, astăzi, pentru creştin-ortodocşi. Mari sfinţi sunt pomeniţi în calendar

Creştin-ortodocşii sărbătoresc, astăzi, mari sfinţi.

Ortodoxe
Sf. Întâia Mare Mc. și întocmai cu Apostolii Tecla;
Sf. Cuv. Siluan Atonitul
Duminica a 18-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 18 dR. Sf. m. Tecla

Romano-catolice
Duminica a 25-a de peste an
Sf. Gerard, ep. m.

Sfânta Întâia Mare Muceniță, întocmai cu Apostolii, Tecla, pomenită în calendarul creștin ortodox la 24 septembrie, era din Iconia, cetate din Asia Mică.

Era foarte tânără, atunci când apostolii Pavel și Barnaba au venit în acele ținuturi, propovăduind Evanghelia. Printre cei care au ascultat cuvântul Sfinților Apostoli a fost și Sfânta Muceniță Tecla, care era logodită cu un tânăr frumos și de neam mare, pe numele său Famir.

Acesta, împreună cu mama Sfintei Tecla, s-au împotrivit cât au putut hotărârii de a urma lui Hristos a celei care a primit în inima sa cuvintele Sfântului Apostol Pavel, renunțând la orice lucru din această lume. Au denunțat-o pe ea mai marelui cetății pentru neascultare de părinți și pentru ruperea logodnei, iar mama sa a cerut arderea fiicei, ca această pedeapsă să fie o lecție pentru celelalte fecioare din cetate.

Sfânta Tecla a fost urcată pe un rug care a fost aprins, dar prin minune dumnezeiască o ploaie cu grindină a stins focul și i-a alungat pe privitori, iar ea a plecat nevătămată nu la casa mamei sale, ci pe urmele Sfântului Apostol Pavel, în Antiohia.

Și în Antiohia, Sfânta Tecla a fost mult încercată, un tânăr păgân, Alexandru, care nu a reușit să și-o facă însoțitoare, a denunțat-o prefectului cetății spunând că este creștină.

A fost prinsă și osândită să fie dată la fiare. Animalele înfometate de trei zile nu s-au atins însă de ea, iar Sfânta Tecla a fost eliberată. A plecat din această cetate, propovăduind credința prin multe alte locuri, și-a încheiat viața în pustnicie, în ținutul Seleuciei, într-un chip minunat.

Astăzi se face și pomenirea Sfântului Cuvios Siluan Atonitul.

Sfântul Siluan (numele civil: Semion Ivanovici Antonov) s-a născut în anul 1866, într-o familie modestă de țărani ruși. La 26 de ani a mers la Muntele Athos, unde a practicat rugăciunea inimii și s-a nevoit pentru Hristos. A trecut la Domnul după o suferință de opt zile, în 11/24 septembrie 1938.

În 1987, Patriarhia Ecumenică — sub a cărei jurisdicție se află comunitatea Sfântului Munte al Athosului — a proclamat sfințenia starețului Siluan Aghioritul: "ca acesta să fie numărat împreună cu bărbații cuvioși și sfinți ai Bisericii, fiind cinstit cu prăznuiri sfinte și ceremonii religioase anuale și slăvit cu imnuri de laudă în ziua de 24 septembrie, în care a plecat fericit la Domnul", potrivit actului de canonizare. (surse: vol. "Viețile Sfinților"; vol. "Cuviosul Siluan Athonitul — Între iadul deznădejdii și iadul smereniei", 2001)

Mai multe articole despre:
Sărbătoare sărbătoare azi