MENIU

Săptămâna Mare: Perioada cu cea mai mare încărcătură spirituală din an. Ce TREBUIE să faci în fiecare zi, pentru a fi ferit de boală și a avea parte de noroc

Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima săptămână a Postului Paştilor, de la Sâmbăta lui Lazăr până în Ziua de Paşti. În această săptămână se fac slujbe bisericeşti pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ înainte de răstignire şi învierea Lui. Slujbele Utreniei din Săptămâna Mare se săvârşesc seara, sub formă de Denie, conform obiceiului străvechi potrivit căruia ziua începe la apusul soarelui şi se termină la apusul zilei următoare.

Săptămâna Mare: Lunea Mare

Din această zi începe Săptămâna Patimilor (Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos). Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila – este icoană a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, şi Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul său cu treizeci de arginţi, a fost închis în groapa întunecoasă a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însuşi, împărăţeşte peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere şi, ca un iubitor de oameni, ne răscumpără prin darea hranei celei de taină, dându-Se pe El însuşi pentru noi şi ne hrăneşte cu pâine cerească.

Tot în aceeaşi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca să convingă poporul nerecunoscător că are putere îndestulătoare şi spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea să-şi arate puterea Sa de a pedepsi faţă de om, ci faţă de ceva care are o fire neînsufleţită şi nesimţitoare.
Istoria smochinului a fost aşezată aici spre a îndemna la umilinţă, după cum istoria lui Iosif a fost aşezată spre a ne înfăţişa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găseşte în el odihnă, a doua zi, adică după viaţa aceasta de acum, îl usucă prin blestem şi-l trimite în focul veşnic.

Săptămâna Mare: Marţea Mare

Această zi ne pregăteste pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu două parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) şi parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).
Când Domnul se suia la Ierusalim şi se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi şi aceste două parabole, pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi mai ales de milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei.

Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, şi nu ne vom îngriji de celelalte, şi mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veşnică, ci vom fi întorşi ruşinaţi. Şi într-adevăr nu-i lucru mai ruşinos ca fecioria să fie biruită de bani.

Săptămâna Mare: Miercurea Mare

În această zi, se face pomenire de femeia cea păcătoasă (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puţin înainte de mântuitoarea patimă.
Când Iisus s-a suit în Ierusalim şi era în casa lui Simon cel lepros, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El şi a turnat pe capul Lui acel mir de mare preţ.

Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru că, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindeni şi tuturor fapta ei cea cu multă căldură. Ce-a îndemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a văzut că o are Hristos pentru toţi, dar mai cu seamă faptul de acum, când L-a văzut că intră în casa unui lepros. Se gândea deci femeia că îi va vindeca boala după cum l-a vindecat şi pe acela. Şi într-adevăr Hristos a tămăduit-o dându-i iertare de păcate.

Săptămâna Mare: Joia Cinei celei de Taină

Patru lucruri mai prăznuim în această zi: spălarea picioarelor, Cina cea de taină, Rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vânzarea şi prinderea Domnului.

Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Şi-a dezbrăcat hainele şi El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să îl facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să le aducă aminte să nu umble după întâietăţi: “Cel care vrea să fie întâiul să fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însusi pildă. La sfârşitul mesei aduce vorbă şi despre vânzarea Lui. După puţin timp, luând pâinea a zis: “Luaţi, mâncaţi”; la fel şi paharul, zicând: “Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).

După aceea, arătându-Se om, spune ucenicilor: “Întristat este sufletul meu până la moarte” (Matei 26, 38) şi S-a rugat în Grădina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul şi, luând câţiva soldaţi, a venit să-L prindă. A fost prins şi dus la Ana, la Caiafa, şi în cele din urmă la Pilat. Acum Petru se va lepăda de trei ori de Hristos, tăgăduind că-L cunoaşte.
Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.

Săptămâna Mare: Vinerea Patimilor

În această zi, se pomenesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricosătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută de tâlharul recunoscător care a fost împreună cu El.

Biserica numeşte Patimile Domnului: sfinte – pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinţilor, sfinţenia însăşi; mântuitoare – pentru că ele sunt preţul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoşătoare pentru că nu poate fi ceva mai înfricoşător decât ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa.

În această zi nu se săvârşeşte Liturghia pentru că însuşi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împărăteşti care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viaţă şi credinţa tâlharului.

Seara săvârşim denia prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.

 

 

Mai multe articole despre:
paște saptamana mare