Salata de varză cu morcovi la borcan. O rețetă rapidă de murături, potrivită pentru orice preparat pe bază de carne
Această salată nu necesită nici ingrediente complexe și nici timp îndelungat de preparare. Conservată la borcan va fi un adevărat elixir pentru sănătate, în sezonul rece. Se vor păstra intacte atât gustul, cât și culorile, dar și proprietățile ingredientelor. Îți oferim mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas, pentru una dintre cele mai simple, dar gustoase rețete de salată.
Ingrediente:
- 3 kg de varză albă
- 1 kg de morcovi
- 1 lingură de sare pentru murături
- 150 ml oțet de vin de 9 grade.
Mod de preparare
Începe cu pregătirea borcanelor care necesită spălare și sterilizare înainte de a fi umplute. Apoi pregătești ingredientele care necesită curățare, tocare și amestecare.
Pași necesari pentru salată de varză cu morcovi, conservată la borcan
Taie varza în jumătăți și îndepărtează cotoarele, după ce ai spălat-o. Îndepărtează și nervurile grosiere, apoi toacă varza în fâșii subțiri. O poți da pe răzătoarea mare sau poți folosi robotul dacă are în dotare și răzătoare.
Pune fâșiile de varză într-un bol și adaugă sare peste ele. Freacă ușor cu ajutorul mâinilor fâșiile de varză cu sarea. Aceasta din urmă va ajuta varza să se deshidrateze și să-și lase sucul în bol.
Curăță morcovii, clătește-i și dă-i pe răzătoare. Apoi îi adaugi peste varza din bol. Amestecă-i bine cu varza și mai lasă totul în bol pentru 10-15 minute. Apoi, transferă ingredientele într-o sită și lasă-le să se scurgă.
Peste sucul scurs de la varză și morcovi adaugă oțetul și amestecă bine. Pune oțet în funcție de gustul tău. Îl adaugi treptat, guști amestecul și te oprești din a adăuga când obții gustul care îți place.