MENIU

S-a dus în pădure să culeagă ciuperci. E halucinant ce a păţit, după aceea, un bărbat din Suceava

Un bărbat de 67 de ani, din localitatea Frasin, s-a întâlnit cu un urs în timp ce se afla în pădure la cules bureți. Speriat, acesta a luat-o la fugă și s-a rătăcit, conform realitateadesuceava.net.

Sambătă dimineață, batrânul împreună cu ginerele său au intrat în pădure la cules de ciuperci, pe un versant spre Chiril, urmând ca la ora 08.00 să se întâlnească la autoturism pentru a pleca la domiciliu. Bătrânul nu s-a întors la mașină la ora stabilită, așa că ginerele acestuia a plecat în cautarea lui.

În jurul orei 17.00 pentru că nu a dat de el, ginerele a sesizat dispariția acestuia. La fața locului s-au deplasat echipa de cercetare împreună cu șase lucrători din cadrul Detașamentului șapte Jandarmi Câmpulung Moldovenesc, șapte lucrători din cadrul Salvamont Câmpulung Moldovenesc, lucrători din cadrul Ocolului Silvic care au desfășurat activități de căutare.

În jurul orei 21.20, bărbatul de 67 de ani a revenit la domiciliu. Acesta a povestit ca în timp ce se afla în pădure, în zona vârfului Rarău, a văzut un urs. Speriat, bărbatul a luat-o la fugă prin pădure și s-a rătăcit. După mai multe ore de mers acesta a ajuns în comuna Crucea, de unde cu un autoturism de ocazie s-a deplasat la domiciliu.

Mai multe articole despre:
Suceava ciuperci bărbat rătăcit