MENIU

Rusia vine cu o contraofertă în scandalul vaccinurilor - 100 de milioane de doze Sputnik-V livrate în UE

Rusia se oferă să vândă vaccinul anti-Covid în UE

Moscova ar putea trimite țărilor din Uniunea Europeană 100 de milioane de doze de vaccin anti-Covid în a doua jumătate a anului. Anunțul a fost făcut vineri, în contextul nemulțumirilor legate de întârzierea livrărilor dozelor promise de companiile cu care a semnat contracte blocul comunitar. 

Potrivit Fondului rus de investiții directe (RDIF), dozele respective ar fi suficiente pentru imunizarea a 50 de milioane de persoane. 

Pentru ca acest lucru să fie posibil este necesară autorizarea vaccinului rusesc de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA). O altă condiție este ca mare parte a populației din Rusia să fie deja imunizată la acea dată. Potrivit planului autorităților, până la jumătatea anului ar urma să primească vaccinul aproximativ 70 de milioane de ruși. 

Documentele necesare examinării au fost trimite EMA, a mai anunțat vineri directorul RDIF, Kirill Dmitriev, citat de Agerpres. 

Din februarie, Rusia va începe și producţia masivă a vaccinului EpiVacCorona, dezvoltat de centrul de cercetare din Siberia Vektor, care va spori capacitatea de imunizare. 

Bilanțul epidemiei din țară, a patra cea mai afectată din lume, depășește 3,8 milioane de cazuri Covid-19 și 72.185 de decese. 

Până acum, Sputnik-V a fost înregistrat în 15 state. Prima țară care a cumpărat vaccinul în afara schemei gestionate de C.E. a fost Ungaria. Recent, autoritățile de la Budapesta au anunțat achiziționarea a două milioane de doze. Anunțul a fost însoțit de o critică privind ritmul lent al statelor membre în desfășurarea campaniilor de imunizare a populației.