MENIU

Rusia ar trebui să folosească sisteme de armamente avansate în Ucraina - Mesajul lui Şoigu

Serghei Șoigu

Ministrul apărării rus, Serghei Şoigu, a afirmat miercuri că forţele armate ar trebui să folosească sisteme de armamente noi, avansate, în conflictul din Ucraina.

„Este necesar să continuăm modernizarea şi crearea de sisteme promiţătoare, cu utilizarea lor ulterioară în timpul operaţiunii militare speciale”, a spus Şoigu, într-o reuniune cu generali de rang înalt la Ministerul Apărării.

Serghei Şoigu, unul dintre aliaţii cei mai apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, nu a specificat ce arme avansate ar trebui utilizate, dar a menţionat că vrea să discute cu generalii noi căi de îmbunătăţire a atacurilor de artilerie şi cu rachete.

„Noi modalităţi de folosire a lor în luptă sunt în curs de testare”, a spus Şoigu, fără a da detalii.

El a afirmat că, în Ucraina, apărarea este îmbunătăţită prin folosirea unor sisteme de rachete cu rază lungă precum Tornado-S sau sisteme de artilerie de mare putere Malka.

„Aceasta face posibil să fie lovite eficient sisteme străine de rachete şi de artilerie”, a spus el, conform imaginilor transmise de televiziunea de stat.

Mai multe articole despre:
razboi armament rusia soigu