MENIU

Rujeola a mai făcut o victimă. Bilanţul deceselor a ajuns la 33

Numărul deceselor provocate de rujeolă ajunge la 10. Cazul unui copil de 1 an şi 6 luni, neraportat

Numărul deceselor cauzate de rujeolă a ajuns la 33, potrivit informării publicate vineri de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).

Cea mai recentă victimă este o fetiță de 10 luni, cu malnutriție și retard psihomotor sever.

Bebelușul, de cetățenie irakiană, a intrat în țară împreună cu familia, printr-un punct de trecere al frontierei din județul Timiș, pe data de 7 iulie.

Copilul a fost confirmat cu rujeolă serologic și prin izolare virală în luna august, a precizat INSP.

La sfârșitul lunii iulie a fost înregistrat cel de-al 32-lea deces cauzat de o complicație la distanță a rujeolei, la o persoană în vârstă de 29 de ani, imunocompromisă, din județul Dolj. Persoana a fost confirmată serologic cu rujeolă în luna februarie 2017, iar în luna iunie au apărut primele simptome ale complicației postrujeolice care a fost confirmată prin identificare virală — encefalită subacută mioclonică rujeoloasă.

Cele 33 de decese au fost înregistrate astfel: nouă în județul Timiș, șase în Arad, șapte în Dolj, trei — Caraș Severin, câte un deces în Bihor, Cluj, Călărași, Satu Mare, Vaslui, Galați, Mureș și București.

Mai multe articole despre:
rujeolă vaccin rujeolă deces rujeola