MENIU

Românii, printre europenii care se pensionează cel mai târziu. Ce trebuie să știe cei care ies la pensie în acest an

În timp ce noua lege a pensiilor prevede egalizarea vârstei de pensionare a femeilor cu cea a bărbaților și creșterea facultativă a vârstei de pensionare la 70 de ani, vin noi date despre vârsta de pensionare în Europa!

Spre exemplu, România se află printre țările în care oamenii se pensionează târziu, iar vârsta medie la nivel european este de 62 de ani.

Conform datelor OCDE, țările unde vârsta medie de pensionare este de 65 de ani sunt:
România
Suedia
Islanda
Elveția
Letonia
Estonia

Pe de altă parte, țările unde vârsta medie de pensonare este de 60 de ani sunt:
Luxemburg
Slovacia
Croația
Grecia

Dacă doriți să vă pensionați în acest an, Casa Națională de Pensii informează cu privire la condițiile necesare pentru acest pas, cum ar fi stagiul minim de cotizare. 

Astfel, stagiul minim de cotizare necesar pentru cei care doresc să se pensioneze este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare de 35 de ani. Ca detalii suplimentare, stagiul complet de cotizare este: 
- 32 de ani pentru femeile născute în ianuarie și februarie 1961
- 32 de ani și 1 lună pentru cele născute în lunile martie și aprilie 1961
- 32 de ani și 5 luni pentru cele născute în noiembrie și decembrie 1961

 

Mai multe articole despre:
pensionari pensie casa de pensii pensionare