MENIU

Românii din străinătate pot vota la parlamentare chiar dacă le-a expirat documentul de reședință. Anunț AEP

Românii din străinătate pot vota la parlamentare chiar dacă le-a expirat documentul de reședință

Autoritatea Electorală Permanentă informează că românii din diaspora vor putea vota la alegerile parlamentare din 6 decembrie chiar dacă documentul care atestă reşedinţa în străinătate le-a expirat în perioada 1 martie - 6 decembrie.

”Persoanele care fac dovada că au domiciliul sau reşedinţa în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot la orice secţie de votare din străinătate, pe baza unui act de identitate, dintre cele prevăzute la art. 83 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, iar în cazul cetăţenilor români cu reşedinţa în străinătate şi pe baza unui document care atestă reşedinţa în străinătate, dintre cele prevăzute în anexa la Ordinul Ministrului Afacerilor Externe nr. 1627/2019, cu modificările şi completările ulterioare”, a transmis luni, într-un comunicat, AEP.

Documentul care atestă reşedinţa în străinătate poate fi prezentat biroului electoral al secţiei de votare din străinătate, în original, în copie sau în format electronic, după caz.

Prevederile sunt valabile și în cazul membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate care au domiciliul sau reşedinţa acolo.

”Până cel mai târziu cu 48 de ore înaintea primei zile a votării, Ministerul Afacerilor Externe întocmeşte şi aduce la cunoştinţă publică lista documentelor ce atestă reşedinţa în străinătate ale căror termene de valabilitate au expirat anterior datei de 1 martie 2020 şi care sunt considerate valabile de statul emitent”, mai precizează AEP. 

Condiţia domiciliului sau a reşedinţei în străinătate, precum şi a prezentării unui document ce atestă reşedinţa în străinătate, nu se aplică următoarelor categorii de alegători:
 - candidaţilor, dacă aceştia candidează în circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării;
 - personalului misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare, secţiilor consulare şi institutelor culturale din străinătate;
 - militarilor, poliţiştilor şi personalului civil român din instituţiile sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională trimişi în misiune în teatre de operaţii din străinătate.

În privința votului prin corespondență, AEP amintește alegătorilor că ”trebuie să expedieze plicul exterior conţinând opţiunile de vot pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor cu suficient timp înaintea datei votării, pentru a asigura livrarea acestora până cu trei zile înaintea datei votării, inclusiv, mai precis data de 3 decembrie, la sediul biroului electoral pentru votul prin corespondenţă”. În cazul în care alegătorul apreciază că plicul nu va ajunge la timp în ţară, are posibilitatea de a-l depune la orice operator de curierat sau îl poate transmite la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular, după caz, pe cheltuiala sa. Plicul exterior sigilat poate fi depus şi personal de către alegător la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular, după caz, mai transmite instituția.