MENIU

Românii au început să facă economii de unde pot. Ultima pe listă, apa caldă. Mai puține băi, mai multe dușuri

Dușurile scurte, cheia economisirii banilor pentru încălzirea apei calde. Foto/Profimedia

Băile lungi au început să fie date la o parte, iar dușurile scurte au devenit preferate. Românii reduc, astfel, cheltuielile destul de mari cu încălzirea apei calde. 

Şase din zece români (58%) au în plan reducerea consumului de apă, prin alegerea duşurilor în locul băilor prelungite în cadă, arată rezultatele unui studiu de specialitate, publicat marţi.

Conform datelor centralizate de Reveal Marketing Research, din totalul respondenţilor care vor să facă economie de apă, 66% sunt femei, iar 74% sunt persoane de peste 55 de ani.

Pentru a reduce consumul de apă, aceştia apelează la verificarea periodică a bateriilor de la baie şi bucătărie (59%), optarea pentru duşuri în locul băilor în cadă (58%) şi la închiderea robinetului între etapele spălării (57%).

Peste jumătate dintre români (52%) şi-au verificat în ultimele trei luni robinetele, pentru a se asigura că nu există pierderi de apă, aspect ce ar dăuna valorii facturilor, dar mai ales ar determina deteriorarea podelei sau a bunurilor din locuinţă.

În acelaşi context, 52% dintre cei chestionaţi doresc să reducă volumul de apă utilizat la spălatul vaselor, iar 46% la spălatul rufelor. La polul opus, doar trei din zece români menţionează că ar trebui să consume mai puţină apă pentru activităţile ce ţin de igienă personală.

În ceea ce priveşte utilizarea aparatelor pentru reducerea consumului de apă, verificarea şi repararea robinetelor şi a ţevilor sunt metode eficiente şi populare care îi ajută pe 85% dintre respondenţi. Totodată, 74% dintre români consideră că folosirea unor echipamente care reduc consumul de apă este o activitate foarte utilă.

Pe de altă parte, o pondere de doar 12% deţin echipamente ce reduc consumul de apă, însă 40% intenţionează să achiziţioneze astfel de aparate pe viitor. Principalele echipamente deţinute în acest sens sunt limitatoarele de debit, bateriile eco sau aeratoarele, se menţionează în cercetare.

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online, alături de Ferro, în perioada 23 - 26 mai pe un eşantion de 1.058 respondenţi, cu vârsta de peste 18 ani. Eroarea maximă de eşantionare este +/-3%, la un nivel de încredere de 95%. 

Mai multe articole despre:
baie apa calda apa rece criza energetica