MENIU

România, locul 3 la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete. Câte medalii am obţinut

<p>&nbsp;Rom&acirc;nia, locul 3 la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete. C&acirc;te medalii am obţinut</p>

Elevii români au obţinut la a patra ediţie a Olimpiadei Europene de Matematică pentru Fete (14 - 20 aprilie, Minsk), patru medalii: două medalii de aur, o medalie de argint şi o medalie de bronz. Datorită acestor performanţe, România a ocupat locul 3 în clasamentul pe medalii (din 23 de ţări europene şi 7 ţări invitate).

Lotul olimpic a fost compus din patru eleve de la Liceul Internaţional de Informatică din Capitală. Simona Diaconu (clasa a XII-a) şi Ioana Teodorescu (clasa a X-a) au cucerit medalii de aur, Marina Romina Ivan (clasa a XII-a) - medalie de argint, iar Raluca Cobzaru (clasa a XI-a) - medalie de bronz, a anunţat Ministerului Educaţiei, într-un comunicat de presă.

Simona Diaconu este la a patra participare la această competiţie, fiind medaliată de fiecare dată cu aur, iar Marina Romina Ivan la a doua, rezultatele sale constând într-o medalie de bronz anul trecut şi o medalie de argint anul acesta.

Lotul României a fost însoţit de profesorii coordonatori Csapó Hajnalka şi Mihai Bălună.

Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete (EGMO) este un concurs internaţional similar ca structură cu Olimpiada Internaţională de Matematică (două probe scrise susţinute în două zile consecutive). Conform regulamentului competiţiei, o echipă este formată din 4 eleve.

Ediţiile precedente au avut loc în Marea Britanie (2012), Luxemburg (2013) şi Turcia (2014), rezulatele elevilor români incluzând de fiecare dată 4 medalii: o medalie de aur şi trei de argint, în 2012, o medalie de aur, două de argint şi una de bronz, în 2013 şi două medalii de aur, o medalie de argint şi o medalie de bronz, în 2014 şi 2015.