MENIU

România a trimis PRIMA cerere de plată din PNRR la Bruxelles - Cele 3 miliarde de euro vin în IULIE

România a trimis PRIMA cerere de plată din PNRR la Bruxelles - Când vin cele 3 miliarde de euro

România a trimis marți, la Bruxelles, prima cerere de plată din PNRR - 3 miliarde de euro. Anunțul a fost făcut de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că a transmis, marți, Comisiei Europene, prima cerere de plată din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro. Din această sumă, 2,03 miliarde euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil, iar 0,90 miliarde euro sprijin sub formă de împrumut. Cererea a fost semnată alături de ministrul Finanțelor - Adrian Câciu.

„Ne-am respectat angajamentul de a trimite astăzi, 31 mai, Comisiei Europene prima cerere de plată în vederea încasării fondurilor PNRR alocate pentru țintele și jaloanele îndeplinite la sfârșitul anului trecut. Doresc să le mulțumesc tuturor miniștrilor pentru efortul depus”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Din suma solicitată spre rambursare prin cererea de plată, România va încasa 2,56 miliarde euro, valoarea ce rezultă după deducerea prefinanțării primite până în prezent. Concret, din componenta de granturi va fi rambursată o sumă de 1,77 miliarde euro, iar din cea aferentă împrumuturilor 0,78 miliarde euro.

Comisia Europeană are o perioadă de două luni pentru verificarea cererii de plată, perioadă în care mai poate solicita informaţii dacă va considera că mai sunt necesare pentru definitivarea verificărilor.

„Noi estimăm că în cursul lunii iulie România va încasa cei trei miliarde de euro, în condiţiile în care toate clarificările dumnealor au fost rezolvate şi toate documentele care mai pot fi solicitate sunt trimise. Anul acesta mai avem în luna octombrie cea de-a doua cerere de plată, dar ea este aferentă jaloanelor pe care le avem de îndeplinit pentru trimestrul I, respectiv trimestrul II din 2022. Procedura de validare a jaloanelor de către Comisia Europeană durează între două şi trei luni până când la fiecare jalon sunt completate toate informaţiile suplimentare, toate documentele necesare. Asta nu înseamnă că noi terminând cu un jalon la data pe care am stabilit-o prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă validarea s-a şi încheiat”, a mai precizat Boloș.

„Am promis, ne-am ținut de cuvânt!
În ultimele discuții pe care le-am avut cu reprezentanții European Commission, i-am asigurat că vor găsi în Guvernul României un partener care vrea să genereze #performanță.
Datorită unui efort susținut la nivelul coaliției de guvernare, am reușit să trimitem astăzi la #Bruxelles prima cerere de plată din Planul Național de Redresare și Reziliență (#PNRR).
În valoare de aproximativ 3 miliarde de euro, ea cuprinde cele 21 de țintele și jaloanele aferente trimestrului IV din 2021.
Această cerere ascunde în spate un nenumărate ore de muncă, pentru că trimiterea ei presupune încărcarea tuturor documentelor justificative privind îndeplinirea țintelor și jaloanelor. Vorbim de aproximativ 180 de documente, aferente celor 21 de jaloane/ținte pe care le-am inclus în cererea de plată.
Următoarea cerere de plată pentru decontarea fondurilor alocate prin PNRR o vom trimite în trimestrul al III-lea și va cuprinde țintele și jaloanele aferente primelor două trimestre ale acestui an.
Le mulțumesc încă o dată tuturor miniștrilor cu care am fost în strânsă legătură în toată această perioadă, pentru a ne respecta angajamentul asumat”, a anunțat ministrul Marcel Boloș pe Facebook.

Prima cerere de plată cuprinde cele 21 de țintele și jaloanele aferente trimestrului IV din 2021. Odată cu transmiterea cererii de plată, au fost transmise Comisiei toate documentele justificative privind îndeplinirea satisfăcătoare a țintelor și jaloanelor, aceasta fiind o condiție obligatorie.

În total au fost încărcate în sistemul electronic al Comisiei 180 de documente justificative aferente celor 21 de jaloane/ținte, incluse în cererea de plată.

Țintele și jaloanele aferente primei cereri de plată și ministerele responsabile de îndeplinirea acestora sunt:

  1. Jalon 1–  Intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006. Responsabil: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor;
  2. Jalon 69 – Adoptarea strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025 și aplicarea planului de acțiune. Responsabil: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI);
  3. Jalon 78 – Intrarea în vigoare a Legii nr. 50/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. (C.N.A.I.R.) și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere – S.A. (C.N.I.R.). Responsabil: MTI;
  4. Ținta 113 – Scoaterea din operare a capacității de producție a energiei electrice pe bază de cărbune. Responsabil: Ministerul Energiei;
  5. MCID – Jalon 142 – S-a instituit și este operațional grupul operativ pentru implementarea și monitorizarea reformelor și investițiilor privind transformarea digitală. Responsabil: Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID)
  6. Jalon 146 – Intrarea în vigoare a legii privind securitatea rețelelor 5G. Responsabil: MCID
  7. Jalon 150 – Adoptarea Strategiei naționale privind securitatea cibernetică 2021-2026. Responsabil: MCID
  8. Jalon 211 – Asistență tehnică contractuală furnizată de o entitate care va fi selectată în conformitate cu legislația națională privind achizițiile publice. Responsabil: Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS)
  9. Jalon 212 – Intrarea în vigoare a unui ordin al ministrului prin care se instituie un comitet de monitorizare însărcinat cu revizuirea, cu sprijinul furnizorului de asistență tehnică, a sistemului de pensii și a intervențiilor la nivel de politici în sistemul de pensii. Responsabil: MMSS
  10. Ținta 220 – Numărul de case de marcat conectate la sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Responsabil: Ministerul Finanțelor (MF)
  11. Jalon 247 – Semnarea acordului de contribuție dintre Comisia Europeană și Guvernul României pentru C9. Sprijin pentru mediul de afaceri și cercetare, dezvoltare și inovare – I2. Măsura 1. Garanția de portofoliu pentru Reziliență. Responsabil: MIPE
  12. MIPE – Jalon 250 – Semnarea acordului de contribuție dintre Comisia Europeană și Guvernul României pentru C9. Sprijin pentru mediul de afaceri și cercetare, dezvoltare și inovare – I2. Măsura 2. Garanția de portofoliu pentru Acțiune climatică. Responsabil: MIPE
  13. MIPE – Jalon 253 – Semnarea acordului de finanțare între Fondul European de Investiții și Guvernul României pentru crearea Fondului de fonduri de capital de risc pentru redresare (denumit în continuare „fondul”) și adoptarea politicii de investiții a fondului. Responsabil: MIPE
  14. Jalon 259 – Semnarea acordului de contribuție dintre Comisia Europeană și Guvernul României pentru C9. Sprijin pentru mediul de afaceri și cercetare, dezvoltare și inovare – I2. Măsura 5. Instrumentul financiar pentru investiții în eficiență energetică în sectorul rezidențial și al clădirilor. Responsabil: MIPE
  15. Jalon 270 – Unitatea de implementare a reformelor din cadrul mecanismului de sprijin al politicilor (PSF) instituită și operațională. Responsabil: MCID
  16. Jalon 366 – Adoptarea criteriilor de prioritizare a investițiilor în centrele comunitare integrate. Responsabil: Ministerul Sănătății
  17. Jalon 426 – Intrarea în vigoare a actului legislativ de aprobare a noii Strategii naționale anticorupție. Responsabil: Ministerul Justiției
  18. Jalon 450 – Audit și controale: informații pentru monitorizarea implementării planului de redresare și reziliență. Responsabil: MIPE
  19. Jalon 451 – Intrarea în vigoare a unei ordonanțe a guvernului privind stabilirea mandatului legal al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), al Ministerului Finanțelor și al Autorității de Audit. Responsabil: MIPE
  20. Jalon 462– Intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern privind realizarea programului național pentru reducerea abandonului școlar. Responsabil: Ministerul Educației
  21. Jalon 464 – Procedură de ofertare pentru sprijinirea elevilor în vederea asigurării tranziției de la învățământul secundar inferior la cel superior, pe baza a 5 indicatori definiți în Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație. Responsabil: Ministerul Educației

Următoarea cerere de plată pentru decontarea fondurilor alocate României prin PNRR va fi transmisă Comisiei Europene în trimestrul al III-lea și va cuprinde țintele și jaloanele aferente primelor două trimestre ale acestui an.

România beneficiază de o alocare de 29,18 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de aprox. 14,24 miliarde euro și împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro. Pentru implementarea PNRR, România a încasat deja două tranșe de prefinanțare în valoare cumulată de aproximativ 3,79 miliarde euro, adică 1,8 miliarde de euro sub formă de granturi, în luna decembrie, și 1,9 miliarde de euro sub formă de împrumuturi, în luna ianuarie.