MENIU

Români, vi se pregăteşte ceva. TELEMUNCA sau cum poţi lucra legal de oriunde

O nouă lege le-ar permite angajaţilor să lucreze de oriunde, dacă îşi desfăşoara activitatea cu ajutorul tehnologiei. Acest tip de serviciu se numeşte telemunca.

Salariaţii ar avea posibilitatea de a munci de-acasă sau din alt loc, însă numai dacă activitatea desfășurată la angajator este îndeplinită cu ajutorul tehnologiei (laptop, tabletă, telefon inteligent etc.).

Această activitate va fi cunoscută drept telemuncă, potrivit unui proiect de act normativ inițiat de Guvern, care ar putea fi adoptat marți de Senat cu unele simplificări. Noile reguli vor fi diferite de cele actuale privind munca la domiciliu.

Proiectul de lege privind reglementarea activității de telemuncă a fost inițiat  vara aceasta de către Guvern, care între timp l-a transmis Parlamentului pentru dezbatere și adoptare.

Astfel, documentul ar putea fi votat de senatori în ședința de marți a plenului, fiind propus pentru adoptare cu unele simplificări față de forma inițială a Executivului. Indiferent de votul Senatului, Camera Deputaților va avea votul decisiv în privința telemuncii.

Documentul reglementează telemunca, ce va reprezenta, în mod concret, o formă de organizare a muncii în care activitatea salariaților ar putea fi desfășurată la sediul angajatorului, însă este desfășurată efectiv dintr-un loc complet diferit cu ajutorul tehnologiei.

De exemplu, redactorii angajați de o firmă ce deține un site de informare generală ar putea lucra direct de acasă, din moment ce activitatea lor implică munca pe internet.

Sursa