MENIU

Rodica Stănoiu a fost înmormântată. Legiștii au lămurit circumstanțele morții fostului ministru al Justiției

Ultimele imagini cu Stânoiu și partenerul ei (sursă: TVR)

Trupul Rodicăi Stănoiu a fost ridicat de la INML pentru a fi reînhumat. În urma necropsiei realizate la solicitarea rudelor, legiștii au stabilit că fostul ministru a decedat din cauza afecțiunilor de care suferea, eliminând suspiciunea unei morți nenaturale. Stănoiu a fost exhumată după ce pe trupul ei au fost descoperite leziuni, iar medicii nu au anunțat poliția.

Rodica Stănoiu a fost reînhumată în cimitirul Izvorul Nou, în prezența nepoatei care i-a ridicat trupul de la Institutul de Medicină Legală, potrivit Mediafax.

Trupul fostului ministru PSDR al Justiției a fost exhumat luni, după ce, cu o zi înainte, procurorii au deschis un dosar de moarte suspectă, în urma sesizărilor făcute de mai mulți apropiați, care au reclamat faptul că fosta demnitară a fost înhumată fără a fi supusă unei autopsii.

Suspiciunile îi vizau pe un bărbat cu 50 de ani mai tânăr, alături de care Stănoiu și-a petrecut ultimii ani de viață și care a fost prezentat drept „iubit”. De altfel, bărbatul a încercat atât marți, cât și miercuri să ridice trupul Rodicăi Stănoiu, dar a fost refuzat, deoarece nu erau căsătoriți.

 
Mai multe articole despre:
rodica stanoiu exhumata ingropata autopsie