MENIU

"Rețeta" folosită de frații Tate pentru a le aborda online pe adolescente: "Ești frumoasă! De ce nu te văd niciodată? Unde te ascunzi?' - Mărturii incredibile

Frații Tate

Mărturii cutremurătoare ies la iveală privind modul în care adolescentele de diferite vârste erau abordate pe internet de către Andrew Tate, unul dintre frații britanici milionari, aflați în prezent în arest preventiv, fiind cercetat pentru trafic de persoane, viol și constituirea unui grup infracțional. Cunoscut în online ca influencer, acesta pare să fi aplicat de fiecare dată aceeași "rețetă" pentru a intra în vorba cu fetele, pe care - după ce ajungea să le cunoască și să se le facă să se îndrăgostească de el - le aucea din patul său direct la studioul de videochat pe motivul că astfel se vor "îmbogăți împreună". Reporterii cotidianului britanic BBC,  care au vorbit cu două dintre fetele abordate de cei doi frați, nu a reușit să verifice independent autenticitatea mărturiilor sau să stabilească dacă mesajele au fost trimise de Andrew și Tristan Tate sau de cineva care lucrează în numele lor.

Una dintre fete avea 16 ani și era încă la școală când a primit un mesaj privat pe Instagram de la Andrew Tate, un influencer cu aproape 20 de ani mai mare decât ea, scrie BBC, preluat de G4Media.ro.

 
„Era evident că eram fete de liceu. Aveam liceul nostru în biografia noastră și toate celelalte. Cred că el încerca doar să găsească fete cât mai inocente sau naive, după părerea mea”, a povestit ea.

Tânăra a prezentat reporterilor BBC chiar și o captură de ecran a mesajului, la care nu a răspuns niciodată. Dar ea spune că unele dintre prietenele ei au făcut-o.

Afirmațiile fetei nu par departe de adevăr. Într-un videoclip postat online, Andrew Tate părea să-i instruiască la un moment dat pe urmăritorii săi cum să abordeze femeile pe rețelele de socializare.

„Din experiența mea, ceea ce stârnește intriga [și] le inspiră să răspundă [este]… să le întreb unde sunt. Uneori, [pentru] intrigă, pun la sfârșit un emoji complet inutil: niște cireșe, o portocală sau o căpșună”, spune el în înregistrarea respectivă.

De când și-a împărtășit experiențele, fata spune că mulți tineri au acuzat-o că minte.

„Chiar și băieți pe care îi cunoșteam din liceu mă fac mincinoasă pentru că am spus că am primit odată un mesaj de la Andrew Tate. Dar [ei] nu găsesc nimic ciudat în legătură cu toate celelalte acuzații”, afirma aceasta.

Ea spune că mulți bărbați de vârsta ei îl idolatrizează pe Andrew Tate: „Aceasta este o mare problemă pentru că ne putem trezi peste 20 de ani cu două milioane de Andrew Tate”.

În postările sale online, Andrew Tate afirma: „Am condus un studio de web-cam timp de peste un deceniu… Peste 50% dintre angajații mei erau de fapt prietenele mele de atunci și, dintre toate prietenele mele, NICIUNA nu lucra în industria de divertisment pentru adulți înainte de a mă cunoaște.”

El își descria meseria în felul următor: „să întâlnesc o fată, să merg la câteva întâlniri, să mă culc cu ea… să o fac să se îndrăgostească de mine, până la punctul în care ar face tot ce îi spun”, „și apoi să o aduc pe web-cam pentru a ne îmbogăți împreună”.

În plus de asta, el a declarat anterior că nu s-ar întâlni niciodată cu o femeie de peste 25 de ani.

O altă adolescentă a povestit, la rândul său, cum a fost abordată de Tristan Tate. Fata avea 17 ani când a fost contactată pe rețelele de socializare de Tristan, deși ulterior a pretins că are 19 ani.

În mesajul prezentat de fată reporterului BBC scria: „Ești frumoasă”.

„Știam că folosea aceeași abordare cu alte fete”, a spus ea. „Întotdeauna începe conversația cu aceeași replică exactă: „Ești frumoasă”, a mărturisit fata, precizând că o prietenă de-a ei a primit exact același mesaj inițial de la Tristan Tate.

În videoclipul online amintit mai sus, Andrew Tate spune că fraza ‘”ești frumoasă” nu este rea ca deschidere și continuă să prezinte ceea ce el descrie ca fiind „un exemplu perfect” de conversație.

După ce stabilește unde se află femeia, Andrew Tate îi sfătuiește pe bărbați să întrebe: „De ce nu te văd niciodată? Unde te ascunzi?”

„99% dintre ele spun [că] nu se ascund”, spune el în înregistrare.

Este exact ceea ce pare să se fi întâmplat și în acest caz. Capturi de ecran din ceea ce se presupune a fi conversația fetei cu Tristan Tate arată că următorul mesaj al acestuia este exact așa cum îl descrie Andrew: „Simt că te-am mai văzut pe undeva prin oraș. Este posibil? Unde te-ai ascuns?”

„Este posibil”, a răspuns ea, adăugând apoi: „Nu m-am ascuns”.

Fata a spus că Tristan Tate a invitat-o să iasă cu mașina lui și la o petrecere, dar a refuzat.

Capturi de ecran ale schimbului lor de replici indică faptul că dialogul dintre cei doi s-ar fi încheiat brusc după ce ea a postat un videoclip despre el pe rețelele de socializare.

„Oamenii importanți nu vor dori niciodată să îți scrie dacă te văd că faci astfel de lucruri. Doar un avertisment prietenesc”, se arată într-unul dintre ultimele sale mesaje.

Nu există nimic ilegal în cazul fraților Tate care contactează online fete de 16 sau 17 ani sau le invită în oraș. Dar mărturiile acestor tinere, împreună cu comentariile online ale lui Andrew Tate, sugerează o metodă planificată în prealabil pentru inițierea contactului.

BBC a văzut capturi de ecran care par să susțină afirmațiile făcute de aceste fete. Mesajele par să fie trimise de la persoane al căror nume de utilizator se potrivește cu cel folosit de Andrew și Tristan Tate înainte ca aceștia să fie excluși din aplicație.

BBC a prezentat aceste acuzații fraților Tate prin intermediul avocatului lor și a cerut un răspuns din partea acestora.

Reamintim că actualizările de pe rețelele de socializare au continuat să apară pe conturile lui Andrew Tate, chiar și în timp ce acesta se afla în arest preventiv.

 

Mai multe articole despre:
adolescente fratii tate retele de socializare