MENIU

Rețetă veche din Banat: Găluște de cartofi

Rețetă veche din Banat: Găluște de cartofi

Rețeta "Găluște de cartofi" se prepară în special în Banatul de munte.

Ingrediente:

cartofi
făină
ulei
sare

Mod de preparare:

Se curăţă cartofii şi se fierb în apă cu sare.

După ce sunt aproape fierţi, deasupra lor se presară făină şi se lasă în continuare pe foc, până ce adausurile sunt bine fierte.

Se îndepărtează apoi apa care prisoseşte, iar conţinutul se pasează bine. După pasare, din amestecul rezultat se ia câte o lingură şi se aşează bucată cu bucată într-o tavă bine unsă, care după umplere se dă la cuptor sau găluştele se prăjesc în ulei încins.

După ce găluştele astfel formate au fost rumenite pe ambele părţi, se scot pe o farfurie.

Mod de servire

Găluștele de cartofi se consumă împreună cu lapte acru sau varză murată.

Rețeta veche din Banat “Găluște de cartofi” este folosită în comuna Brebu Nou, Județul Caraș-Severin (Banat). Rețeta bănățeană a fost obținută cu sprijinul Prof. Dr. Mircea Rusnac (www.istoriabanatului.wordpress.com) şi a fost preparată de Dan Silviu Boerescu, aka Bucătărescu, în cadrul campaniei "Descoperă tradiţiile culinare româneşti".

Mai multe articole despre:
găluşte Găluște de cartofi reţete găluşte