MENIU

RAZIE DE AMPLOARE în Capitală: SUTE de amenzi de circulaţie într-o singură oră!

RAZIE DE AMPLOARE în Capitală: SUTE de amenzi de circulaţie într-o singură oră!

A fost o noapte încinsă pe străzile Capitalei. Poliţiştii au organizat o nouă razie pentru a-i depista pe şoferii care conduc cu viteză sau sub influenţa alcoolului. În numai o oră, oamenii legii au dat câteva sute de amenzi şi au lăsat fără permis patru şoferi.

Poliţia Rutieră a organizat filtre în mai multe zone din Capitală.

"Doar într-o oră de la debutul acestei acţiuni au fost depistaţi patru conducători care în urma testării cu aparatul etilotest a reieşit o valoarea de peste 0,40 de miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Iar un caz aparte l-a reprezentat un tânăr care în timp ce conducea pe Şoseaua Industriilor, în jurul orei 1, a părăsit partea carosabilă şi a pătrus pe calea de rulare a trenului din motive ce nu au fost elucidate în acest moment", spune purtătorul de cuvânt Brigada Rutieră Bucureşti, Andrei Codău.

Tânărul şofer a fost testat cu etilotestul şi s-a constatat că a consumat băuturi alcoolice. A fost condus la sediul INML pentru prelevare de probe.

Poliţiştii vor organiza astfel de acţiuni şi în zilele următoare.