Războiul comercial SUA-China ia amploare. Tarifele ajung la 104%
Războiul comercial dintre Statele Unite ale Americii și China ia amploare. Toate produsele importate de americani vor fi taxate începând de astăzi cu 104 la sută. Inițial, Donald Trump anunțase că marfa chinezească va fi impozitată cu 54 la sută, dar lucrurile s-au schimbat în momentul în care oficialii de la Beijing au anunțat că vor riposta. De asemenea, Trump refuză categoric oferta Uniunii Europene și a transmis că statele membre trebuie să cumpere energie americană în valoare de 350 de miliarde de dolari.
După ce chinezii au promis că vor lupta împotriva acestor tarife americane, președintele Donald Trump a cerut majorarea taxelor cu 50 la sută. Ministerul comerțului din China s-a opus ferm demersurilor făcute de Trump și a spus că administrația pe care o conduce este una de șantaj.
JD Vance a susținut că aceste măsuri sunt un antidot pentru economia globalistă care nu a funcționat pentru americanii de rând. El a mai afirmat că dacă americanii vor fi mai puțin dependenți de importuri, economia va avea parte de o renaștere a producției locale, iar ulterior i-a numit pe chinezi „țărani”.
Oficialii de la Beijing au reacționat imediat și au transmis că afirmațiile lui Vance sunt ignorante și nepoliticoase.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Chinez afirmă că poziția Beijingului privind relațiile economice și comerciale cu SUA a fost prezentată foarte clar. Chinezii au transmis că nu există câștigători într-un război comercial și au cerut restabilirea dialogului cu americanii.