Război Ucraina, Ziua 1242. Rusia a lansat peste 500 de atacuri asupra zonei Zaporoje în ultimele 24 de ore - LIVE TEXT -
În ultimele 24 de ore, rușii au lansat 510 atacuri asupra a 18 așezări din regiunea Zaporojie. Un bărbat în vârstă de 64 de ani a murit în urma unui atac inamic asupra districtului Vasilivka.
UPDATE 23:05 - Kievul propune Moscovei o nouă rundă de discuții săptămâna viitoare (Zelenski)
Ucraina a propus Rusiei desfășurarea unei noi runde de discuții săptămâna viitoare, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski sâmbătă, în timp ce negocierile de pace rămăseseră în impas după o reuniune fără rezultate în luna iunie, relatează AFP.
Două reuniuni succesive la Istanbul între delegațiile rusă și ucraineană nu au dus la niciun progres cu privire la o încetare a focului, părțile convenind doar asupra unor schimburi de prizonieri de război și de corpuri ale soldaților uciși.
Zelenski a indicat în mesajul său zilnic către ucraineni că secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare, Rustem Umerov, a "propus o nouă întâlnire cu partea rusă săptămâna viitoare".
UPDATE 17:50 - Ucraina a evacuat 43 de cetățeni ucraineni deportați de Rusia și blocați la frontiera cu Georgia
Ucraina a evacuat 43 de cetățeni ai săi deportați din Rusia și reținuți în zona de tranzit de la frontiera cu Georgia în condiții deplorabile, a declarat sâmbătă ministrul ucrainean de externe, Andrii Sibiga, citat de France Press.
Cel puțin 56 de ucraineni, în cea mai mare parte deținuți, care și-au ispășit pedepsele în închisorile ruse și care au fost somați să părăsească teritoriul Rusiei, au fost ținuți într-un centru subteran din apropierea punctului de trecere Dariali, potrivit organizației "Volunteers Tbilisi", specializată în ajutorarea refugiaților din Ucraina, care a făcut declarații pentru AFP la sfârșitul lunii iunie.
"Patruzeci și trei de cetățeni, între care și fostul deținut politic Andrii Kolomieț, au fost evacuați" prin Republica Moldova, a indicat Andrii Sibiga pe platforma X, adăugând că mulți dintre ei nu au documente, iar alții se află în continuare în condiții "dificile" la frontieră.
"Condițiile sunt inumane. Sunt privați de produsele de primă necesitate: hrană, apă și condiții sanitare", a declarat pentru AFP Maria Belkina, responsabilă a organizației neguvernamentale "Volunteers Tbilisi", adăugând că unele dintre acestea persoane se confruntă cu tot felul de probleme medicale, în special suspiciuni de tuberculoză și infecții cu HIV.
Rusia ar putea accelera deportările din cauza modificărilor la legile georgiene privind migrația, așteptate în septembrie, care vizează înăsprirea condițiilor de intrare, a adăugat ea.
UPDATE 07:39 - O persoană a murit în urma unui atac masiv cu drone asupra Odessei.
O persoană a murit în urma unui atac masiv cu drone rusești asupra Odessei, iar serviciile de urgență acționează la locul atacului.
„În urma atacului, un incendiu a izbucnit la etajele 6-9 ale unei clădiri rezidențiale cu 9 etaje. Incendiul a fost stins de salvatori, împreună cu voluntari. 5 persoane au fost salvate din apartamentele care ardeau, din păcate, o femeie salvată a murit”, se arată în postarea de pe Facebook .
UPDATE 07:13 - În ultimele 24 de ore, rușii au lansat 510 atacuri asupra a 18 așezări din regiunea Zaporojie.
„Trupele ruse au efectuat 4 lovituri aeriene asupra Stepnohirsk, Novoandriyevka și Charivne. 358 de UAV-uri cu diferite modificări (în principal FPV) au atacat Zaporizhzhia, Magdalinivka, Andriyevka, Chervonodniprovka, Bilenke, Kamianske, Prymorske, Shcherkabaki, Charivkalyv, Malaivka Todanipol, 7 atacuri ale MLRS din Olhivske, Shyroke și Orikhiv au acoperit Hulyaipole, Olhivske, Novodanylivka și Mala Tokmachka 141 de lovituri de artilerie au fost efectuate pe teritoriul Kamianske, Hulyaipole, Olhivske, Shcherbaki, Novodanylivka și Mala Tokmachka. Au fost raportate 32 de distrugeri de apartamente, case private, garaje, mașini și instalații de infrastructură”, a declarat guvernatorul regiunii Zaporoje, Ivan Fedorov.