MENIU

Război în Ucraina, ziua 204: Contraofensiva ucraineană ia AMPLOARE. Ce SCHIMBĂRI pregătește Putin - LIVE TEXT

Volodimir Zelenski / Foto: Profi Media

Ucrainenii au ajuns, astăzi, în ziua 204 de război, armata fiind concentrată, în continuare, pe contraofensiva începută în regiunile Herson și Harkov. Canceralul Germaniei a avut o convorbire telefonică la Kremlin, unde a încercat să îl convingă pe Vladimir Putin că decizia de a invada Ucraina a fost una greșită. 

UPDATE 18:00 Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Jospe Borrell, consideră că Republica Chinenză nu furnizează arme Rusiei, dar sunt alte 2 puteri, mult mai mici, care fac acest lucru. Țările indicate de oficialul european sunt Coreea de Nord și, cel mai probabi, Iran.

UPDATE 15:23 - Forțele armate ucrainene au prezentat noi imagini video cu eliberarea regiunii Harkov de forțele de invazie rusești ca urmare a prăbușirii catastrofale a frontului ocupat de armata rusă în regiunea din nord-estul Ucrainei.

O înregistrare video distribuită pe pagina de Twitter a blogului oficial al armatei ucrainene a surprins o coloană de tancuri și vehicule blindate ucrainene trecând în trombă pe lângă echipamente și poziții defensive rusești ce par să fi fost abandonate în mare grabă, soldații ucraineni intrând apoi într-o locuință de unde recuperează o cască inscripționată în rusește.

UPDATYE 14:55 - Ruslan Kadîrov, liderul Ceceniei, a cerut să înceapă mobilizarea în regiuni fără a aștepta un ordin de la Kremlin.

Șeful Ceceniei a cerut regiunilor rusești să înceapă „automobilizarea” și să aloce o mie de voluntari pentru războiul din Ucraina. Acest lucru, în opinia sa, va fi suficient pentru a îndeplini obiectivele „operațiunii speciale”.

UPDATE 14:47Forțele armate ucrainene au atacat forțele de invazie rusești de-a lungul întregului front, a declarat miercuri Leonid Pasecinik, liderul autoproclamatei Republici Populare Lugansk, citat de TASS.

UPDATE 12:20 - Boxerul ucrainean Vladimir Kliciko - fratele primarului Kievului, Vitali Kliciko - va primi joi, în numele poporului ucrainean, o distincţie din partea presei în Germania, relatează DPA.

M100 Media Award va fi decernat la Potsdam, lângă Berlin, în cadrul unui eveniment mai amplu consacrat libertăţii presei.

UPDATE 11:54 - O fotografie distribuită de soldații ucraineni arată că aceștia au capturat un tanc T-62, unul dintre „dinozaurii” armatei ruse, cel mai probabil în timpul ofensivei din Harkov.

Imaginea a fost redistribuită de Ukraine Weapons Tracker, administratorii acestei pagini care monitorizează luptele din Ucraina notând sarcastic că „ultima fortăreață a căzut”.

UPDATE 10:30 - Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ajuns joi dimineață în Kiev. Este a treia vizită de la începutul invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie.

„La Kiev pentru a treia mea vizită de la începutul războiului Rusiei. S-au schimbat atât de multe. Ucraina este acum un candidat la aderarea la Uniunea Europeană. Voi discuta cu președintele Zelenski și premierul Denis Shmyhal despre cum să continuăm să ne apropiem economiile și oamenii noștri în timp ce Ucraina progresează spre aderare”, a scris președinta Comisiei Europene pe Twitter.

UPDATE 10:08 - Cancelarul Germaniei încearcă să-l convingă pe Putin că greșește.

Cancelarul german a cerut Rusiei să retragă trupele din Ucraina după înfrângerea de lângă Harkov, dar nu a auzit de la Putin disponibilitate pentru a schimba ceva în acest conflict.

Cu toate acestea, Scholz consideră că este corect să vorbească cu Putin și să-i spună ce „am de spus despre aceste probleme din punctul meu de vedere”. „Cred cu tărie că Rusia trebuie să plece... pentru ca pacea în regiune să aibă o șansă”, a spus Scholz. Potrivit lui, pe zi ce trece devine mai clar că aceasta este singura șansă. „Trebuie să vorbim despre asta și asta am făcut”, a conchis cancelarul german.

UPDATE 09:15 - Intervenție online a lui Volodimir Zelenski în Adunarea Generală a ONU. Perspectiva participării fizice a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pare tot mai improbabilă, apreciază joi dpa.

Mai multe surse diplomatice de la New York au declarat agenţiei germane că ONU pregăteşte o rezoluţie prin care să-i permită liderului de la Kiev să se adreseze Adunării prin videoconferinţă.

UPDATE 8:00 - Vladimir Putin a sosit în orașul uzbek Samarkand pentru un summit al Organizației de Cooperare de la Shanghai, a anunțat, joi, agenția rusă de presă Interfax, preluată de Reuters. Putin se va întâlni aici cu preşedinţii Chinei, Xi Jinping. 

UPDATE 7:00 - Un automobilist a lovit vehiculul care îl transporta prin Kiev pe preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care nu a fost grav rănit în accident, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia miercuri seară, citat de AFP.

UPDATE 6:20 - Finanțatorul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, este prezentat drept o figură-simbol a „operațiunii militare speciale" rusești din Ucraina, notează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima sa evaluare.

UPDATE 5:50 - Invazia militară în Ucraina îi spulberă viitorul liderului de la Kremlin - este cântecul de lebădă al președintelui Rusiei în aceste ultime luni. Avertismentul vine după ce Vladimir Putin a impus embargoul energetic pentru țările din vestul Europei după sancțiunile date din cauza războului din Ucraina.

Mai multe articole despre:
ucraina razboi ucraina invazie rusia ucraina rusia