MENIU

Rata de vaccinare în Capitală se apropie de 53% - județele fruntașe la imunizarea împotriva Covid-19

Vaccin anti-Covid. Foto: ProfiMedia

52,77% din populația eligibilă din Capitală s-a vaccinat împotriva noului coronavirus, a anunțat, miercuri, medicul militar Valeriu Gheorghiță. Capitala este urmată de Cluj și Sibiu. 

”În Bucureşti, în momentul de faţă, acoperirea vaccinală din populaţia eligibilă de peste 12 ani este de 52,77%, urmat de Cluj, cu 47,85%, şi Sibiu - 40,96%. Alte 17 judeţe care au rată de acoperire vaccinală între 30 şi 39,9% şi 22 de judeţe care au rată de acoperire vaccinală între 20 şi 30%. Centre de vaccinare la acest moment sunt 655, cu 895 de fluxuri”, a anunțat medicul. 

În urma creșterii cererii pentru vaccinare din ultima perioadă, 88 din cele 246 de centre care aveau activitatea suspendată temporar şi-au reluat-o. De asemenea, 70% dintre centrele care și-au redus programul au revenit la cel de 12 ore. 

Coordonatorul CNCAV a mai anunțat că în cabinetele medicilor de familie au fost imunizate 449.915 de persoane, majoritatea în mediul rural.
”În ceea ce priveşte vaccinarea în cabinetele de medicină de familie, până la acest moment aproximativ 2.893 de cabinete de medicină de familie înregistrează activităţi de vaccinare şi s-au administrat doze care reprezintă vaccinarea a 449.915 persoane majoritatea în medicul rural, 53%. Sunt 153 de spitale publice în care au fost vaccinaţi 9.525 de pacienţi şi 27 spitale private cu 2.326 pacienţi”, a adăugat Gheorghiță. 

 

 

Mai multe articole despre:
rata de vaccinare cncav valeriu gheorghita