MENIU

Răspuns halucinant primit de primarul care a mers pe jos sute de kilometri pentru APĂ: BĂTAIE DE JOC

Primarul din Copșa Mică a mers pe jos 320 de km, în 11 zile. A făcut asta într-o actiune disperată de a atrage atenţia Guvernului şi a opiniei publice asupra unei probleme stringente: lipsa apei potabile cu care se confruntă locuitorii din Copşa Mică. Răspunsul autorităţilor după acest demers este dezarmant şi calificat de edil drept "o bătaie de joc"

Primarul din Copșa Mică a primit un răspuns ambiguu din partea Guvernului României. După aproximativ o lună și jumătate de când a ajuns la București și a lăsat memorii la toate instituțiile importante ale României în speranța rezolvării acestei probleme, Daniel Tudor Mihalache a primit un răspuns năucitor din partea Secretariatului General al Guvernului, scrie  tribuna.ro.  

Reprezentanții Executivului pasează problema către Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Prefecturii Sibiu. Finalul este însă unul care denotă dispreț, terminându-se la jumătatea propoziției. "Urmează ca în termenul legal, instituțiile sesizate să...", este încheierea răspunsului semnat de unul dintre directori.

Toată povestea a pornit de la o ordonanță de guvern dată în anul 2007, în care orașelor puternic afectate de poluare Copșa-Mică și Zlatna trebuiau să li se introducă din fonduri guvernamentale apă și canalizare.

Acțiunea era obligatorie pentru integrarea României în Uniunea Europeană. Astfel, Ministerul Mediului a contractat lucrările pentru rețeaua de apă-canalizare, angajându-se că va deconta plata integrală a lucrărilor, însă până în prezent a plătit numai aproximativ 50% din banii pe care îi datorează către constructor.

Potrivit primarului, în cazul în care Guvernul nu va plăti cei 700.000 de lei către constructor, se va trece la procedura de executare a Primăriei, conturile fiind blocate și, implicit, acest lucru a condus la sistarea investițiilor programate de administrația locală în acest an.