MENIU

Rapperul Snoop Dog, primul vot din viața sa: împotriva lui Donald Trump

Rapperul american Snoop Dogg va vota pentru prima oară în viață! Artistul de culoare a anunțat că va vota la alegerile prezidențiale din toamnă pentru că îşi doreşte ca Donald Trump să plece de la Casa Albă.

 

Celebrul cântăreţ american, în vârstă de 48 de ani, a crezut că nu avea dreptul să voteze din cauza cazierului său judiciar, potrivit interviului acordat postului radiofonic The Real 92.3, scrie Agerpres.

Starul rap s-a declarat hotărât să îşi exercite dreptul la vot după ce a aflat că este liber să voteze.

„Timp de mulţi ani mi-am spălat creierul de unul singur spunându-mi că nu puteam să votez pentru că aveam cazier", a dezvăluit artistul.

Întrebat apoi dacă va merge să voteze în acest an, Snoop Dogg a răspuns că dorește să voteze pentru că nu l-ar mai suporta încă un an (pe Trump - n.red.). 

„Cu siguranţă, pentru că trebuie să ne aducem contribuţia. Nu poţi să vorbeşti despre asta fără să te şi implici. Nu pot să spun cuiva să meargă la vot dacă nu fac eu însumi acest lucru. Toată lumea ştie că sunt un deschizător de drumuri. Nu pot să vă spun să faceţi un lucru pe care eu nu îl fac", a spus Snoop Dogg.

În 2018, Snoop Dogg a declarat că orice persoană care îl susţine pe preşedintele Donald Trump este „un rasist", menţinându-şi această afirmaţie şi pentru a-l descrie pe colegul său de breaslă Kanye West.

Snoop Dogg l-a criticat atunci pe Kanye West pentru că îl susţine pe Donald Trump şi că s-a asociat cu persoane rasiste în loc să susţină propria sa comunitatea de culoare.

Rapperul este de părere că Trump este singurul vinovat pentru criticile şi mesajele pline de ură adresate preşedintelui Statelor Unite, deoarece el a scindat profund societatea americană prin retorica folosită în timpul campaniei electorale din 2016.

Anunțul rapperului de culoare vine după marile manifestații antirasiste din Statele Unite după ce George Floyd din Minneapolis a murit după ce a fost agresat de un polițist alb, manifestații amplificate și de declarațiile și deciziile neinspirate ale lui Donald Trump.