MENIU

Putin a împânzit orașele Rusiei cu anunțuri de recrutare. Salarii record pentru soldații trimiși pe front în Ucraina

Putin a împânzit orașele Rusiei cu anunțuri de recrutare. Foto: Profimedia

În drumul său prin Rusia, o româncă a fost surprinsă să întâlnească o mulțime de anunțuri de recrutare pentru armată. Femeia a filmat puzderia de anunțuri, ce apăreau la tot pasul, și a postat videoclipul pe TikTok, unde a devenit viral. Dar ceea ce a surprins internauții, pe lângă tonul glorios al afișelor, a fost salariul promis celor care se aventurează pe teritoriul Ucrainei.

Potrivit unei pancarte pe care o filmează, prima plată la înrolare în armată rusă este echivalentul a 7000 de euro. Apoi, soldații primesc lunar în jur de 2000 de euro.

„Ajunși în Rusia primul lucru pe care l-am observat la scurt timp după ce am trecut vama sunt pancartele care încurajează înrolarea în armată. Așa am aflat cu cât este plătit un soldat rus. Prima plată la înrolare este echivalentul a 7000 de euro, apoi plata lunară este în jur de 2000 de euro. Există și un site unde se pot afla mai multe detalii, dar pare că nu poate fi accesat decât de pe teritoriul Rusiei”, spune românca în videoclip.

Alți doi cetățeni români, luați ostatici de Hamas - Situație critică în războiul dintre Israel și Gaza

Cum era de așteptat informațiile au stârnit o serie de comentarii. 

Unii români au privit cu ironie informația și au sugerat că soldații nu vor apuca să primească primul lor salariu. Cu toate acestea, aceste cifre par să surprindă și să uimească pe mulți, care se întreabă de ce soldații ruși primesc salarii atât de mari în comparație cu alte țări.

”Nu apucă să își primească primul salariu din păcate”, a fost nota în care au comentat mai multe persoane.

AVERTISEMENTUL FBI: Atacul Hamas în Israel va inspira o ameninţare teroristă gravă în SUA

Unii utilizatori de pe TikTok au exprimat îndoieli cu privire la veridicitatea informațiilor și au sugerat că această cifră ar putea fi exagerată. 

„Vrăjeală, propagandă rusească”, completează un internaut. 

„Primești suma asta și pământ gratis în Ucraina”, mai scrie un utilizator TikTok.

@inlumepebune 2000€ pe lună 💸 #inlumepebune #fypromania #romanian #calator #calatorii #romaniatiktok #tiktokromania #romania ♬ original sound - inlumepebune