MENIU

Protest pentru salarii: 100 de mineri s-au blocat în subteran - FOTO

Sursa foto: Pixabay

100 de mineri s-au blocat în Mina Băița Plai din Bihor, în semn de protest că nu și-au primit salariile. Reprezentanții acestora spun că oamenii au declanșat protestul deoarece li s-a promis plata salariului și a bonurilor restante din ultimele 3 luni și nu au primit nimic. Alți 200 de mineri au ales să protesteze în curtea Inspectoratului Teritorial de Muncă, din aceleași motive.

Angajatorul a reacționat și a spus că firma nu are posibilitățile financiare să plătească lefurile în acest moment.

Sursa foto: ebihoreanul.ro

„Este vorba despre salariul care trebuia pătit în 15 septembrie și bonuri de pe ultimele trei luni. Am discutat cu reprezentantul oamenilor, le-am explicat că firma nu are posibilități financiare în acest moment și fiindcă sediul este la Londra chiar dacă vorbim azi tot nu se poate plăti deoarece Regatul Unit este în doliu național”, a spus directorul Viorel Tancu.

Mai mult, deoarece sediul firmei este în Marea Britanie, stat care este în doliu național după moartea reginei, in aceste zile nu se pot efectua tranzacții financiare.