MENIU

Promisiunea lui Grindeanu după PROTESTUL de la Transporturi: Cum cresc salariile angajaților CFR în 2023 - Avertismentul sindicatelor

Sorin Grindeanu / Foto: Inquam Photos

Negocieri încheiate cu succes după protestul de amploare în fața Ministerului Transporturilor! Sindicaliștii CFR au ieșit din nou în stradă să-și strige nemulțumirile către ministrul Sorin Grindeanu. Aceștia s-au săturat și de salariile mici, însă reclamă că riscă să moară la serviciu din cauza locomotivelor stricate. Protestatarii au transmis că trenurile se degradează de la o zi la alta și nimeni nu face nimic, relatează Realitatea PLUS.

Sindicaliștii de la CFR Călători au anunțat că vor protesta protesteze până la 1 iulie, prin mitinguri dacă situația nu se va schimba. Contractul Colectiv de Muncă al acestora este valabil până pe 31 decembrie 2023, fapt care nu le permite să facă grevă generală, conform noii Legi a dialogului social, au transmis cei de la Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.

După mitingul de protest desfășurat luni  în fața sediului Ministerului Transporturilor, între orele 10.00 și 12.45, sindicaliștii au anunțat că, în urma negocierilor cu reprezentanții ministerului Transporturilor, s-a stabilit ca salariile să crească în două etape. Însă aceștia au avertizat că protestele vor continua în cazul în care salariile nu vor crește așa cum au promis reprezentanții Ministerului Transporturilor la negocierile de luni.

PROMISIIUNILE LUI GRINDEANU - CUM VOR CREȘTE SALARIILE FEROVIARILOR

„După scurta întrevedere cu sidicatul de la CFR Călători anunț că nu va fi niciun conflict de muncă la 1 iulie Suntem într-un parcurs de aprobare a noului buget la CFR Călători și Infrastructură ce depinde de promovarea legii fiscal-bugetare, mai sunt 2-3 zile. Intră bugetele după care merg către Guvern. Aplicăm Statultul feroviarulu ide la 1 iulie , după rectificarea bugetară intrăm pe negocierea grilei care să asigure aplicarea de anul acesta aplicarea statulului feroviarilor”, a declarat Ionuț-Cristian Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

AVERTISMENTUL SINDICATELOR - PROTESTELE CONTINUĂ DACĂ NU SE APLICĂ PÂNĂ LA 1 DECEMBROE 2023

În același timp, liderul Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim, a anuțat că „formele de protest anunțate de noi rămân în vigoare dacă nu se întâmplă ce a spus dl ministru secretar de stat. Ca urmare a faptului că a luat decizia de a sprijini soliciarea noastră ca cel târziu la 1 decembrie 2023 să fie negociată o grilă de salarizare și consemnată până atunci într-un act adițional la Contractul colectiv de muncă, nu va fi nicio formă de protest. Numai în această situație”. 

Cei mai mulți angajați ai CFR Călători au anunțat că sunt nemulțumiți de tergiversarea aplicării Legii nr. 195/2020 privind Statutul Personalului Feroviar. Revendicările lor sunt legate de articolele din lege referitoare la pensionare, dar sunt nemulțumiți și de varianta de aplicare a salarizării, așa cum a fost gândită de administrație și care urmează să fie valabilă începând de la 1 iulie 2023. 

La miting participă doar angajații CFR Călători, majoritari fiind mecanicii de locomotivă, revizorii de locomotivă și șefii de tură.

Protestul de luni, 26 iunie, este cel de-al 21-lea miting de protest feroviar din ultimul an.

Protestatarii sunt nemulțumiți de faptul că aplicarea Legii nr. 195 /2020 privind Statutul Personalului Feroviar, de la 1 iulie, îi nedreptățește. Până la data de la care se aplică legea, sindicaliștii susțin că  nu mai pot face altceva decât să protesteze, cerând în continuare modificări ale Statutului care nu prezintă nicio creștere salarială.

Ei îl acuză pe directorul general al CFR Călători că le-ar fi făcut doar promisiuni verbale despre modificarea grilelor de salarizare, pentru salarii mai mari în cazul mecanicilor de locomotivă. Sindicaliștii au transmis că nu au niciun fel de garanție în acest sens.

Grila de salarizare discutată presupune două clase principale de salarizare: una pentru salariații din exploatare și a doua pentru angajații încadrați pe funcții cu studii superioare. 

Despre protestele care vor continua toată săptămâna până pe 1 iulie, liderul Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim, a dat asigurări că nu va fi întreruptă circulația trenurilor, dar amintește că din 2017 până anul acesta au fost situații în care trenurile au fost oprite de angajații CFR Călători și CFR Infrastructură care au declanșat greve spontane. Aceste acțiuni de protest nu depind de sindicate, a mai spus liderul sindicaliștilor ceferiști.