MENIU

Profesorii nu vor mai putea declanșa greve cel puțin doi ani. Avertisment de la un avocat

Profesorii nu vor mai putea declanșa greve cel puțin doi ani

În următorii doi ani, sistemul de învățământ din România nu va permite organizarea grevelor, pe perioada valabilității noului contract colectiv de muncă. Afirmația a fost făcută de avocatul Alexandru Bajdechi, specialist în dreptul muncii și legislație educațională.

„Nu va exista nicio grevă pentru că în momentul de faţă există un contract colectiv de muncă. Drept urmare, nu poate fi demarat un conflict de muncă pentru că ai un contract colectiv de muncă”, a explicat Bajdechi în cadrul unui interviu.

Greva poate deveni infracțiune

Avocatul a avertizat că orice acțiune de protest organizată în afara procedurilor legale poate atrage repercusiuni penale. „Dacă se declanşează o grevă fără respectarea legii dialogului social, angajatorul poate să se adreseze tribunalului, să declare acea grevă ilegală. Dacă ea este continuată, deja intrăm într-o sferă penală. N-o să-şi asume nimeni aşa ceva”, a precizat Bajdechi.

Măsura luată de ministrul Educației care îi va bucura pe toți profesorii: Discuțiile vor începe spre sfârșitul anului

Situația din noul an școlar

Chiar dacă au existat discuții publice despre o grevă la începutul acestui an școlar, aceasta nu s-a materializat. „Nu a existat nicio grevă. Nu va exista nicio grevă”, a subliniat avocatul. Totuși, începutul școlii a fost marcat de proteste, dar nu sub forma unor greve legale.

„Demisii silențioase”, o alternativă la protestul colectiv

Bajdechi a atras atenția că imposibilitatea declanșării grevelor poate conduce la fenomenul numit de el „demisii silențioase”, în care profesorii aleg să părăsească sistemul de învățământ pentru a-și exprima nemulțumirea. Aceasta ar reprezenta o alternativă la lipsa instrumentelor instituționale de protest.

Conflicte de interese în rândul liderilor sindicali

În cadrul emisiunii, au fost discutate și situații de conflict de interese în rândul liderilor sindicali din educație. Modificările introduse prin Legea 141 prevăd degrevarea de ore pentru activități sindicale, dar există și cazuri în care liderii sindicali sunt salarizați simultan de sindicat, unitatea de învățământ sau chiar de Ministerul Educației. Aceasta poate crea probleme de compatibilitate.

Avocatul a concluzionat că rolul sindicatelor în sistemul de învățământ rămâne un subiect deschis, care ar trebui reluat în dezbaterile publice, cu participarea reprezentanților organizațiilor sindicale.

Profesorii, un nou protest la ușa ministrului Daniel David. Revolta dascălilor umiliți de ministru și președinte

Mai multe articole despre: