MENIU

Procurorul Mihaiela Iorga: Noul şef al DNA va avea povară grea

Procurorul Mihaiela Iorga: Noul şef al DNA va avea povară grea

Procurorul Mihaiela Moraru Iorga a declarat, la un post tv, că revocarea fostei şefe a DNA nu schimbă cu nimic situaţia în care se află, însă reprezintă un moment al asumării şi al recunoaşterii greşelilor, deoarece încercarea de a găsi vinovaţi acolo „unde nu se regăsesc” a vulnerabilizat statutul procurorilor. Ea a adăugat că noul şef al DNA va avea povară grea, deoarece instituţia este, în acest moment, contestată. Mai mult, Mihaiela Moraru Iorga a explicat de ce crede că este benefică o structură de anchetare a magistraţilor.

"Revocarea doamnei procuror-şef Laura Codruţa Kovesi nu schimbă nimic în privinţa a ceea ce mi s-a întâmplat, dar e un nou început. E un moment al asumării, un moment de la care activitatea instituţiei ar trebui să continue cu recunoaşterea greşelilor, cu echilibru şi cu profesionalism. Lipsa de asumare a unor greşeli, încercarea de a căuta întotdeauna responsabili în altă parte decât acolo unde se regăsesc nu a condus decât la o vulnerabilizare a statutului procurorului şi la o creştere a neîncrederii în justiţie. Cred că ar fi păcat să trecem dintr-o extremă în cealaltă, respectiv de la negarea unor abuzuri la o generalizare care este nemeritată. Este momentul asumării", a declarat Mihaiela Moraru Iorga.

Mihaiela Iorga a mai spus că nu ar putea menţiona nume care ar putea ocupa funcţia de procuror-şef al DNA, însă există magistraţi potrivitţi. Ea a precizat că nu ar putea candida pentru post deoarece nu vrea unul de conducere, dar şi pentru că este, în prezent, suspendată din magistratură ca urmare a trimiterii sale în judecată într-un dosar de corupţie instrumentat de DNA. Însă noul şef al DNA, a spus Iorga, va avea o misiune grea.

"Dacă consideri că e un moment al asumării (...) e o povară foarte grea. Este o provocare, totodată, pentru că sistemul de evaluare al DNA şi al procurorilor din DNA nu este cel mai bun. Această evaluare se face în funcţie de numărul trimiterilor în judecată atât la nivel de instituţie, cât şi la nivel de procuror. Atât timp cât această modalitate de evaluare nu se va schimba, va fi întotdeauna un rabat la calitate. Aşteptările sunt foarte mari. An de an, fiecare va aştepta să audă mai multe trimiteri în judecată, despre mai multe condamnări, arestări, persoane importante. Mai întâi trebuie să se producă o schimbare la nivel de mentalitate şi de evaluare", a spus Mihaiela Moraru Iorga.

Sursa: mediafax.ro

Mai multe articole despre:
DNA procuror şef MIhaiela Iorga