MENIU

Procurorul general cere modificarea de urgență a controversatului text privind infracțiunea de conducere sub influența DROGURILOR

Procurorul Alex Florența crede că actuala modificare ar genera haos în anchete

Procurorul general al României, Alex Florența, cere în regim de urgență o iniţiativă legislativă pentru modificarea articolului 336 din Codul Penal astfel încât sintagma „persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive” să fie înlocuită cu „depistată cu substanțe psihoactive în sânge”. 

Într-o declarație pentru presa online, Flortența a precizat că decizia prin care ÎCCJ a stabilit că nu este suficientă constatarea prezenței în corp a unei substanțe psihoactive, ci trebuie demonstrat că șoferului i-a fost afectată capacitatea de a conduce, poate duce la tergiversarea anchetelor cu 1-2 ani, cât timp este așteptată expertiza, timp în care suspecții pot continua să conducă.

Procurorul a precizat că modificarea de urgență a textului articolului din Codul Penal va opri „dezbateri suplimentare legate dacă concentraţia de substanţă din sânge mai are sau nu şi aptitudinea de a influenţa condusul”.

„Vrem să avem mai multă siguranţă pe străzi, vrem să evităm cazuri absolut dramatice cum a fost cazul 2 Mai, atunci cu certitudine avem nevoie de o astfel de legiferare”, a mai precizat Alex Florența.