MENIU

Procurorii au deschis un DOSAR PENAL in rem în cazul crimei din Onești. Când ar putea fi audiat ucigașul

Tragedie Onești

Decizie de ultim moment a procurorilor băcăuani, care au deschis un dosar penal in rem, respectiv împotriva faptelor și nu a persoanei, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, după ce doi muncitori au fost înjunghiaţi mortal, luni seara, într-un apartament din Oneşti. Audierea criminalului mare are însă de așteptat. 

"O echipă formată din doi procurori din cadrul unităţii judeţene şi lucrători din cadrul I.P.J. Bacău - Serviciul de Investigaţii Criminale precum şi Serviciul Criminalistic s-a deplasat la faţa locului pentru efectuarea activităţilor de cercetare penală în vederea aflării adevărului şi lămuririi cauzei sub toate aspectele ce ţin de împrejurările în care a fost săvârşită fapta. În acest sens, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la fapta comisă şi au fost luate măsurile urgente pentru administrarea probelor privind activitatea infracţională constatată, respectiv a fost efectuată cercetarea la faţa locului, au fost identificaţi şi audiaţi martorii ce au asistat la desfăşurarea evenimentelor, au fost fixate şi ridicate mijloacele materiale de probă de la locul faptei, în acest moment ancheta fiind în desfăşurare", se arată într-un comunicat remis de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Cât privește audierea agresorului celor doi muncitori, aceștia precizează că acest lucru se va întâmpla de îndată ce starea sa de sănătate i-o va permite. 

"Prin urmare, raportat la stadiul procesual al cercetărilor, în prezent nu putem oferi alte informaţii suplimentare, având în vedere pe de o parte necesitatea respectării drepturilor recunoscute de lege în favoarea persoanei cercetate pentru uciderea celor două victime iar pe de altă parte evitarea perturbării sau periclitării bunei desfăşurări a urmăririi penale, respectarea prezumţiei de nevinovăţie şi al caracterului nepublic al acestei faze a procesului penal, urmând să revenim ulterior cu alte informaţii de interes public", se mai arată în comunicatul citat. 

Ucigașul din Onești e recidivist! Atacatorul care a măcelărit doi oameni mai avea PATRU condamnări

Vă reamintim că doi bărbați au murit în urma unei luări de ostatici petrecute luni seara, la Onești, județul Bacău. Cei doi muncitori au fost sechestrați de proprietarul casei în care făcea reparații, ulterior fiind înjunghiați mortal de bărbatul în vârstă de 68 de ani.

În prezent, agresorul se află în stare gravă la spital după ce a fost împușcat în brațe și picioare de polițiștii sosiți la fața locului pentru că nu s-a supus ordinelor. 

Citește și Gest TERIBIL în Onești: Doi oameni au fost uciși într-o luare de ostatici! Atacatorul, în stare gravă la spital, după ce mascații l-au împușcat de mai multe ori