MENIU

Probleme de sănătate pentru Joe Biden chiar de ziua lui! La ce intervenție medicală va fi supus și cine va prelua temporar atribuțiile sale

Joe Biden la spital FOTO: Profimedia

Președintele american Joe Biden va fi supus vineri unei colonoscopii, un examen medical efectuat sub anestezie general. Din cauza acestui lucru, Biden ii va transfera temporar atribuţiile vicepreşedintei sale, Kamala Harris, a anunțat Casa Albă, potrivit AFP.

Detaliile cu privire la starea de sănătate a președintelui SUA, care împlinește sâmbătă vârsta de 79 de ani, vor fi publicate în cursul zilei de vineri, a precizat executivul american.

’’Președintele va fi supus unei colonoscopii de rutină” la Centrul medical Walter Reed, din apropiere de Washington, a precizat Casa Albă.

Acesta este primul său examen medical de la începutul mandatului său de președinte al Statelor Unite. Totodată, este de notat faptul că Biden este cel mai în vârstă președinte american aflat la primul mandat din istoria Statelor Unite.

Este o rutină ca vicepreședintele american să își asume prerogativele prezidențiale în momentul în care președintele este supus unei proceduri medicale care implică o anestezie.

Mai multe articole despre:
biden probleme presedinte spital