MENIU

Primul ştrand din Europa cu apă minerală de băut se redeschide în România

<p>Rom&acirc;nii au inventat ştrandul fără apă: Oamenii de muţumesc doar cu bronzatul</p>

Ştrandul din Buziaş a fost construit în anul 1874 şi este primul ştrand european cu apă minerală. Apa din bazin vine dintr-un foraj de 120 de metri adâncime şi este identică cu cea care curge în fântânile din staţiune.

Ştrandul din localitatea timişeană Buziaş a fost construit în 1874. Duminică, va fi redeschis pentru public, prima dată după trei ani în care nu a avut vizitatori.

„Esta apă minerală de băut care vine la o temperatură de 13 grade Celsius din puţ. În bazin, temperatura se ridică la 18-22 de grade Celsius. Apa rece, foarte bogată în fier, are efecte relaxante. Bazinul este standard, are peste tot 1,8 metri, iar apa este continuu recirculată", a explicat Sorin Toma, administratorul ştrandului, potrivit Adevarul.ro.

Primul sezon estival la Buziaş a fost inaugurat în anul 1811, după ce profesorul universitar Andreas Winteri a testat calitatea apelor şi a descoperit că, pe lângă gazele de carbon, izvoarele conţin calciu, sodiu şi fier. Localitatea a fost declarată staţiune balneară în 1839. Ştrandul a fost inaugurat în 1874 şi a devenit un loc preferat de locuitorii Timişoarei din perioada austro-ungară. Ştrandul a fost folosit cu succes şi în perioada interbelică.

Între 1903 - 1907 sunt forate 12 izvoare de adâncime şi se construieşte fabrica de îmbuteliere a apei minerale, iar în 1909 apa minerală era comercializată sub numele Muschong Phönix. În septembrie 1898, împăratul Franz Iosif şi moştenitorul tronului, prinţul Franz Ferdinand, au vizitat Buziaşul. Parcul din Buziaş, cu o suprafaţă de 20 hectare, este un parc dendrologic cu multe specii rare de copaci, cel mai important fiind Platanul. Arhitectura staţiunii este în stil turcesc, bizantin, unic în România. Singurele promenade similare din Europa se găsesc în Karlovy Vary şi în Baden-Baden.

Mai multe articole despre:
ştrand turism balnear buzias