MENIU

Primul român care a traversat înot Canalul Bristol a ajuns în România. Avram Iancu: „A fost deosebit de dificil”

Avram Iancu

Înotătorul Avram Iancu a devenit primul român care a reușit să traverseze înot Canalul Bristol, care desparte Anglia de Țara Galilor.

Purtat de curenții puternici ai canalului, sportivul a înotat aproape 11 ore sub supravegherea unui echipaj specializat. Vineri seară, când s-a întors în țară, a fost așteptat de familie la aeroport.

„Avem bucuria și onoarea de a-l avea printre noi pe primul român și cel de-al patrulea om din lume care, cu doar câteva ore în urmă, a reușit performanța de a trece înot din Anglia în Țara Galilor, traversând celebrul Canal Bristol”. Așa a fost întâmpinat sportivul la întoarcerea în țară de către personalul aeronavei, care l-a felicitat pentru performanțele lui.

La doar două luni după ce a fost internat la urgențe, Avram Iancu și-a îndeplinit visul. Traseul ințial avea 28 de kilometri în linie dreaptă, însă din cauza curenților foarte puternici ai canalului el a înotat aproape 40 de kilometri.

„A fost deosebit de dificil pentru că curenții în canalul acesta sunt foarte puternici, aș putea spune chiar mai puternici decât Canalul Mânecii pe care l-am înotat în 2016. Apa, de asemenea, este și ea mai rece, acum a fost undeva între 16-17 grade. N-a fost cea mai bună zi de înot, dar m-am luptat și cu acest canal și mă bucur că am ajuns dincolo”, a precizat acesta.

În aeroport, înotătorul a fost așteptat de cele mai mari susținătoare ale lui.

Mai multe articole despre:
Avram Iancu inot