MENIU

Primul mesaj al lui Dani Mocanu de la arestarea în Italia: „Mai multe la momentul potrivit”

Dani Mocanu a transmis primul mesaj de la arestarea din Italia (foto: arhivă)

Dani Mocanu a transmis un prim mesaj către fanii săi după arestarea din Italia, prin intermediul fratelui său. Manelistul le-a mulțumit celor care îi oferă sprijin în această perioadă și a promis că va reveni cu detalii despre situația sa atunci când va considera momentul potrivit.

Dani Mocanu și fratele său Nando se află în arest la domiciliu în Italia, în așteptarea deciziei magistraților din Napoli privind extrădarea în România. Condamnați definitiv pentru un incident violent din Brașov, manelistul a primit 4 ani de închisoare, iar Nando – 7 ani. Judecătorii italieni vor verifica în decembrie dacă închisorile românești respectă standardele europene.​

Fratele mai mic al lui Dani Mocanu, Romario, a transmis un mesaj din partea artistului către fani.

„Dani Mocanu vă mulțumește tuturor pentru gândurile frumoase. Rămâneți alături de el prin intermediul rețelelor de socializare. Mai multe vă spune el la momentul potrivit”, a transmis fratele lui Dani Mocanu pe pagina de Instagram a manelistului.

Potrivit ultimelor informații, Dani Mocanu și fratele său se află în arest la domiciliu în Italia, la casa tatălui lor din Napoli. Măsura a fost decisă de Curtea de Apel Napoli după ce aceștia au fost reținuți, în contextul urmăririi internaționale dispuse de România.

Frații Mocanu au fost condamnați definitiv în România pentru tentativă de omor după ce, în anul 2022, au atacat doi bărbați, iar una dintre victime s-a ales cu răni grave. Cei doi sunt condamnați la patru, respectiv șapte ani de închisoare pentru tentativă de omor.
 
Mai multe articole despre:
dani mocanu italia mesaj arestare