MENIU

Doi bolnavi de COVID-19 din România au fost transferați în străinătate

Primul bolnav covid-19 din România, transferat în străinătate

Doi pacienți bolnavi de coronavirus -19 din Sibiu au fost transferați în Germania în ultima lună. Primul bărbat a fost transportat în Germania pe 17 octombrie, iar cel de-al doilea în această săptămână, pe 18 noiembrie, potrivit informărilor oficiale.  

În ambele cazuri, solicitarea de transfer a venit din partea familiei și au fost luate măsuri speciale de siguranță.

Primul pacient bolnav de COVID-19, un bărbat de 67 de ani aflat în stare gravă, la Spitalul Județean de Urgență din Sibiu, avea nevoie de „plămân artificial”. Acesta a fost transportat în Germania, pe 17 octombrie.

Al doilea bărbat infectat cu noul coronavirus, aflat tot în stare gravă, a fost transferat de la Spitalul Militar Sibiu, pe 18 noiembrie, tot în Germania, cu un avion privat . 

Sibiul este, de altfel, unul din județele cele mai afectate de pandemie, având cea mai mare rată de infectare din țară. Vineri, rata de infectare a mai scăzut puțin, ajungând la 8,9 la mia de locuitori.

Iar municipiul Sibiu se află de la începutul acestei săptămâni, din 16 noiembrie, în carantină. Rata de infectare a scăzut ușor în ultimele zile, a ajuns deja la 13,45 la mia de locuitori, de la 13,64, raportată în 16 noiembrie, arată datele transmise de Prefectura Sibiu.