MENIU

Primarul municipiului Botoșani: Numărul de înhumări este foarte mare în județ. Încercăm să facem față acestor solicitări

Valul patru al pandemiei a lovit crunt județul Botoșani. Sursa foto: Profi Media

Valul patru al pandemiei a lovit crunt județul Botoșani, iar autoritățile sunt disperate. Numărul morților de Covid-19 este atât de mare încât groparii nu mai fac față valului de înhumări. Într-o singură lună au murit aproape 150 de oameni. Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a vorbit, joi, la Realitatea PLUS despre această situație îngrijorătoare.

,,Numărul de înhumări este foarte mare în județul Botoșani. Încercăm să facem față acestor solicitări. Dacă într-o zi normală, înaintea pandemiei, aveam maximul 5 înhumări, am ajuns ieri la un număr de 14 solicitări și pentru acest lucru, colegii de la serviciul care se ocupă cu gestiunea cimitirelor au apelat la acest mijloc mecanizat pentru a putea face față solicitărilor, astfel încât patru gropi au fost executate cu un mini-excavator pe care l-au închiriat, ca să avem condiții umane pentru toată lumea.

Nu este o situație chiar ca la razboi, dar este o presiune pe noi, pe autoritățile locale, pentru a gestiona această criză, care îmbracă forme inedite cu care trebuie să ne confruntăm. Numărul de decese este destul de mare, situația este destul de gravă în municipiul Botoșani. Există presiune și în centrele de vaccinare, și în spitalele pe care le gestionăm în aceste momente.

Avem deciziile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență pe care le aplicăm. Aceste decizii sunt luate punctual în funcție de evoluția din fiecare localitate.

Municipiul Botoșani nu este carantinat, dar alte orașe din județ au fost carantinate. Nu îmi doresc să carantinăm Botoșaniul, să blocăm toată activitatea economică pentru că repercusiunile au fost în trecut printre cele mai grave și s-au reliefat în situația economică și în viața socială, care este destul de tensionată și nu cred că oamenii mai fac față unui nou blocaj. Dacă această decizie se va lua, o vom respecta\"\", a precizat primarul, la Realitatea PLUS.

Mai multe articole despre:
primat botosani inhumari excavator covid