MENIU

Prima Casă a rămas fără bani

<p>Prima Casă</p>

Vești proaste pentru cei care doreau să-și cumpere o casă prin programul guvernamental "Prima Casă" din acest an.

Băncile au ajuns să nu mai accepte cereri pentru Prima Casă, dar Guvernul nu dă drumul la garanţii.

BCR a finalizat încă din martie plafonul alocat pentru Programul Prima Casă 2017 din punct de vedere al aprobării financiare. Banca nu mai primeşte noi dosare. Plafonul pentru acest program ar urma să fie suplimentat de Ministerul Finanţe.

"Plafonul primit de BCR din fondul alocat prin Programul Prima Casă 2017 a fost finalizat din punct de vedere al aprobării financiare la numai o lună după ce l-am primit, în martie. În momentul de faţă am trimis către Fond (Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri - FNGCIMM) aproape întreaga sumă. Avem o întârziere pe aprobările de la Fond. În acest moment nu mai luăm dosare de credit prin Prima Casă", a declarat Dana Demetrian, vicepreşedinte executiv al BCR.

Aceasta a arătat că vârsta medie a clienţilor băncii care au aplicat pentru Programul Prima Casă este de 30-35 de ani şi de 40-45 de ani pentru cei care au aplicat pentru programul standard Casa Mea.

"Peste 30% din populaţia României trăiesc cinci persoane în două camere. Decalajul de timp faţă de alte pieţe poate fi recuperat doar prin astfel de programe guvernamentale", a precizat Demetrian.

Plafonul programului Prima Casă ar urma să fie majorat cu circa 500 de milioane de lei, după ce Fondul Naţional de Garantare va finaliza analiza dosarelor trimise de bănci, au precizat, pentru Mediafax, surse din Ministerul Finanţelor.

Se prefigurează suplimentarea plafonului programului Prima Casă, dar cel mai probabil suma nu va depăşi 500 de milioane de lei, la fel ca anul trecut. Deocamdată Fondul Naţional de Garantare analizează dosarele trimise de bănci şi urmează să transmită ministerului o solicitare de majorare a plafonului”, au precizat surse din cadrul Ministerului Finanţelor.

Prima Casă a atins un record - 500 de români şi-au depus actele zilnic pentru o locuinţă cu avans mic şi garanţii de la stat. Iar cele mai multe bănci înscrise în program susţin că au epuizat fondurile.

Mai multe articole despre:
Prima Casă