MENIU

Preţul petrolului se prăbușește din nou. Urmează ieftiniri la pompă?

Preţul petrolului este din nou în cădere liberă, după creşterea puternică a producţiei în SUA. În mod normal, ieftinirile țițeiului pe piețele internaționale ar trebui să aducă și prețuri mai mici la combustibili, însă în România acestea se lasă așteptate de cele mai multe ori.

Preţul petrolului a revenit la nivelurile anterioare deciziilor din noiembrie ale Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi Rusiei de a reduce producţia în încercarea de a determina o creştere a cotaţiilor barilului.

Potrivit ultimelor date, producţia de petrol a Statelor Unite a crescut puternic în primele patru luni ale acestui an, amortizând măsurile coordonate luate de OPEC şi Federaţia Rusă.

În timpul şedinţei de tranzacţionare de vineri, preţul petrolului WTI, referinţa pe piaţa americană, a scăzut cu peste 1 dolar, concomitent cu o creştere puternică a volumelor tranzacţionate, potrivit economica.net. Orice urmă de creştere a cotaţiilor barilului după deciziile din noiembrie ale producătorilor OPEC-Rusia a fost astfel ştearsă cu buretele.

Cotaţiile pe piaţa SUA s-au prăbuşit cu 8,6% de la începutul acestei săptămâni, deşi OPEC şi Rusia discută extinderea măsurilor de reducere a producţiei până la sfârşitul acestui an.

Preţul petrolului s-a prăbuşit cu peste 50% de la jumătatea anului 2014, din cauza creşterii puternice a producţiei de către marii producători, în frunte cu Arabia Saudită, în încercarea de a-şi menţine cota de piaţă pe fondul ascensiunii foarte rapide a extracţiei din depozite de şist din SUA.

Mai multe articole despre:
petrol carburanţi preţul petrolului